Atâtea tipuri de oameni...

Sunt atâtea tipuri de oameni încât...încât nimic, pur și simplu sunt foarte mulți oameni și deci foarte multe tipuri de oameni.

Aș vrea să scriu conținut de calitate, însă ca să faci asta trebuie să fii un om de calitate.

Sincer să fiu, nu mă consider un om de calitate, mi-a mai pierit din egocentrism. Obijnuiam să cred că sunt buricul pământului dar nu e nici pe departe așa. Mi-a luat ceva timp să realizez că de fapt nu fac absolut nimic, nici cu viața mea și nici pentru lume.

Oare cum pot fi alții fericiți știind că viața lor are o evoluție liniară, fără nimic extraordinar și se îndreaptă încet și sigur spre moarte. De fapt aici e ironia sorții, că nici măcar nu știu. 

Cică să cauți minunea din fiecare minute, ce prostie. Tocmai m-am bășit, mare minune! Un sfert de secol în care nu am realizat abolut nimic, asta chiar e o minune. Da, puteam să fiu în Africa să mor de foame, cum ar zice unii optimiști de meserie dar eu le zic că în același timp puteam să mă fi născut în Dubai și să ma șterg la cur cu hârtie igienică suflată cu aur. Așa că argumentele astea sunt irelevante, oricât ați căuta diamante în căcat, viața asta e pur și simplu o mică parte a unui ecosistem lictisitor și nemilos. Nu sufăr criză existențială ci pur și simplu nu știu de ce dracu m-am mai trezit din pat azi dimineată. Crizele existențaile nu sunt altceva decât treziri la realitate. E ca și când ai fost la un chef și te trezești primul în timp ce ceilalți dorm rupți de beție și îți dai seama că doar tu ești treaz și că ar fi trebuit să te îmbeți și tu mai tare, la fel ca cilalți dar știi că de fapt nu te-ar fi ajuat cu nimic.

Dacă stau să mă gândesc bine, eu sunt într-o criză existențială de când mă știu, nimic din ce am făcut până acum nu a avut nici un sens.

Nu am avut niciodată poftă de viața și nu simt că lucrurile se vor schimba la vreun moment dat.
Poate vă întrebați de ce nu mă sinucid? Asta m-am întrebat și eu mulți ani la rând dar am ales să aștept să se întâmple natural, ca să nu mai sufere nimeni, deși m-a tentat mereu ideea.

Și cum căcat să nu te întrebi de ce dracu mai tăiești pe pământul ăsta când te scurgi efectiv de la o lună la alta, când tăiești de la un salariul la altul când faci același lucru zi de zi, când in zilele libere nu vrei decât să dormi și atât...

Creștem

În general bărbații se maturizează mai greu, sau mai bine zis, nu se maturizează niciodată. Chelim și tot nu ne vine mintea la cap.
Eu unul, nu simt că m-a schimbat prea mult, nu am alte calitați sau defecte, sunt cam aceleași doar că unele s-au micșorat, altele s-au mărit. Astăzi începusem să am din nou un moment din ăla de anxietate, lucru cu care eram deja obișnui în adolescență, însă a trecut foarte repete, și sunt mândru de asta, am învățat să mă confrunt cu unele lucruri.

Asta e definiția mea pentru maturitate: aingerea potențialului de funcționalitate normală. Un fruct matur, e un fruct numai bun de mâncat, poate nu e cel mai bun așa și poate că unele fructe sunt mai bune necoapte dar asta e altă discuție. Maturitatea se atinge aproape inevitabil, pentru că să fii matur înseamnă să fii funcțional. Atenție! A fi matur nu înseamnă a funcționa la parametrii maximi de perormanță ci înseamnă pur și simplu că funcționzi normal.

Ca și adult, ești capabil să răspunzi automat la anumiți stimuli, cum ar fi frustrările. Și aici voiam să ajung, la starea pe care o aveam acum câteva minute: de neliniște, frustrare, neîmplinire. Am ajuns să înțeleg, să tolerez și chiar să accept anumite lucruri. Pentru că asta e viața, unele fructe se coc, altele nu, uneori vin ciorile și le mănâncă, alteori viermii. Unele fructe cresc mai mari, altele rămân mici.  Unele fructe sunt culese, alte cad pe jos și putrezesc, e un ciclu care se repetă și pe care îl vedem peste tot în natură. Sunt fel și fel de fructe, însă noi nu suntem orice fel de fructe, noi suntem fructele care au cel mai mult control asupra sorții lor. Cu siguranță că nu avem control total asupra vieților noastre dar comparativ cu niște fructe de rând, noi putem să creștem într-un anume mod.

Cu toate astea, sunt anumite elemente comune de cre nu ne putem lipsi, cum ar fi faptul că la un moment dat toate fructele se descompun într-un mod sau altul, faptul că există un timp potrivit pentru toate și că e limitat, faptul că unele lucruri nu poți să le schimbi atât de ușor.

Am terminat cu analogiile, mă scuzați dacă v-am plictisit, am o pasiune pentru a face analogii.

Un lucru e cert, după ce mai crești un pic, începi să vezi lucrurile altfel, asta e și bine dar și rău în același timp. E bine pentru că vezi lucruri pe care nu le vedeai, dar pe de altă parte începi să închizii ochii la anumite lucruri sau să mai pierzi din detalii. Nu pre știu ce sentiment să am față de asta, dar știu că indiferent cum mă simt, lucrurile merg înainte și fără să-mi fac eu introspecția de la ora 10 noaptea.

Revin

Revin după câteva luni bune. Luni în care nu am mai scris nimic, cel puțin nu aici. Am încercat să fac mai mult lucruri și nu mi-a ieșit nimic, cel puțin nu încă.
Știu că multe din vorbele mele sune deja clișee, sunt multe vorble înțelepte pe care le-am auzit de a lungul anilor și pe care credeam că le înțeleg. O idee des vehiculată e că în fiecare secundă din viața noastră luăm o decizice care ne va schimba viața, de fapt de cele mai multe ori suntem forțați să luăm o decizie. Lucurile se întâmplă și fără să vrem noi. Nu știu dacă e vorba de decizie, sau nici măcar alegere, e mai mult nimereală, sau destin dacă vreți. Chiar dacă ești un om super rațional, pot săți zic doar că ai impresia că deții controlul, de fapt e o iluzie, tu crezi că iei decizii raținale însă nu ai de unde să știi toate consecințele deciziei tale. Sunt foarte multe lucruri care nu țin de tine.

Nu vreau să zic că sunt o victimă a destinului. Cu siguranță că sunt nefericit/dezamăgit de multe lucruri, ca noi toți de altfel. Mă gândesc ce sens au avut anii ăștia de până acum, dacă am trăit cum am vrut, dacă eram mai fericit înainte, cu ce am rămas și ce a contat cel mai mult până acum? La nici una din aceste întrebări nu am un răspuns, de fapt am mai puține răspunsuri decât acum 5-6 ani.

Am găsit astăzi o notiță de a mea din adolescență, iată citatul, cuvânt cu cuvânt:

"Ai grijă ce-ți dorești, ca să ai succes trebuie să înduri multe eșecuri, ca să ai iubire trebuie să suferi mukt, ca să ajungi să fii deștept trebuie să înțelegei că acum ești prost, orice ai vrea să ai, trebuie să cunoși mai întâi lipsa. Ghidează-te după acest principiu când îți dorești ceva, ai putea suporta absența acelui lucru destul de mult timp încât să ajungi să-l ai? dacă răspunsul este "Nu" înseamnă că nu îți dorești destul, nu ești dispus să pleci în căutarea lucrului pe care îl cauți. Toți oamenii bogați au înurat la un moment dat sărăcia,  poți oamenii deștepți au fost la un moment dat proști, toți cei ce au găsit iubirea au fost la un moment dat singuri. Oricine poate reuși să obțină orice, atât timp cât poate să îndure absența acelui lucru. Dacă nu-ți place să fii sărac nu vei fi niciodată bogat, dacă nu-ți place să fii singur, nu vei fi niciodată iubit; dacă nu-ți place că ai de invățat, nu vei fi deștept.
Și dacă tot te-ai hotărât să aștepți, fă- activ, fi un sărac care muncește, fi un prost care învață, fi un eșec care îcercă. Vei vedea că mereu obții ce îți dorești, faptul că ești sărac e o consecință a faptului că vrei să fii bogat, e o dorință în curs de îndeplinire."

În primul rând vreau să mă aplaud singur și să mă apreciez pe mine cel din trecut. Notița asta îmi trezește două sentimente contradictorii.

Pe de o parte aș vrea să mai pot crede în ce ziceam atunci, pe de altă parte, îmi e milă de mine, cel din trecut, omul care credea că lucrurile vor fi mai bune în viitor.

Îmi pare rău să mă dezamăgesc, dar lucrurile nu sunt mai bune. Acestea fiind spuse, mă întreb dacă lucrurile chiar se schimbă vreodată. Oamenii cel puțin, nu se schimbă deloc, își pun doar măști, atâta tot.

Oarecum, mi-aș dori să mă pot întoarce în trecut ca să-mi zic asta:
"Fratele meu din trecut, tot ce pot să-ți zic e că nu ai ajuns nici măcar aproap de ce îți imaginai că o să fii. Să-ti fac un rezumat: ești falit, te-ai lăsat de două facultăți deja, acum te chinui să-ți plătești avansul la un apartament, nici măcar ăla nu poți să-l strângi. De trei săptămâni lucrezi două joburi, dar tot falit ești. Cea mai mare realizare a ta de până acum e că ai lucrat doi ani jumate într-un gunoi de call-center. ".

Dar sunt sigur că nu aș putea să schimb prea multe, probabil că nici măcar nu m-ar ajuta prea mult, ținând cont de mentalitatea mea suicidală din perioada aia.

Singurul lucru pe care am putut să-l fac bine până acum a fost să scriu și cu toate astea nu m-am ținut de scris, au fost multe circustanțe care m-au împedicat să fac asta. În primul rând, am avut nevoie de un job adevărat care să-mi plătească facturile. Iar un job adevărat îți suge toată energia și viața deci nu prea mai aveam cum să scriu. Sincer să fiu, nici mie nu-mi place să citesc ce scriu, cel puțin nu imediat după.

Nu m-am schimbat prea mult, nu am realizat prea multe, am strâns doar ani în plus, atâta tot.

Și cu toate astea, nu știu dacă aș schimba ceva, pentru că nu prea îmi mai pasă acum.
Știu că sunt alții care o duc mult mai rău decât mine. Am mai spus-o și o să o spun mereu: nu îmi pasă de alții!

Cred că mi-ar plăcea totuși să am o conversătie cu mine în trecut, nu neapărat cu scoput de a schimba prezentul ci doar să văd ce față am când aud că:

- Fata aia pe care crezi tu că o iubești de fapt e o nimeni, nu merită nici măcar o flegmă, nici nu o să-ți mai amintești cum arătă, pentru că nu e nimic ce ar putea să-ți placă la ea, are păr pe față frate! Cred că dacă iei o piatră și arunci cu ea pe stradă, găsești o prietenă mai bună. Nu înțeleg de ce faci atâtea sacrificii și eforturi ca să faci relația asta să meargă, o relație nu funcționează cum crezi tu. O să te desparți de ea și o să suferi, chiar dacă știi că nu ar trebui să suferi după o astfel de persoană. Și o să rămâi 2 ani singur. Știu că te sperie asta însă nu o să-ți dai seama cum trece timpul. Da, e adevărat, nu prea te plac fetele la vârsta asta și nu pentru că ești urât ci pentru că nu ai atitudinea aia care trebuie. Oricum, nu pierzi mare lucru, o să ajungi să realizezi cât de proaste și inutile sunt adolescentele. Apoi o să cunoști o altă fată care chiar o să țină la tine și o să te trateze așa cum meriți, chiar dacă tu acum crezi că nu meriți nimic. O să te căsătorești 3 ani mai târziu. A, da, încă urăști nunțile dar o faci pentru că nu-ți mai pasă de ce zic alții. O să vezi ce înseamnă o relație matură, unde nu-ți mai e rușine cu casa unde stau ai tăi, sau că iți mai crește câte un fir de păr pe spate. 

- Nu o să ai niciodată suficienți bani, așa că ai putea să incepi de pe acum să nu mai dai banii pe prostii. Principala ta cheltuială este fumatul, o să te lași și de asta cam pe la 23 de ani, o să-ți fie foarte greu să te lași și nu o sa simți nici o diferență financiară, pentru că banii se duc oricum.

-O să te lași de facultate, asta încă nu știu dacă e o alegere bună sau rea însă ce știu e că ar trebui să înveți dracului programare din timp, full-time. Lasă-te de jocuri video și alte căcaturi, dezvoltă o pasiune pentru web-design și nu o să regreți. Atât îți zic: ÎNVAȚĂ PROGRAMARE! Pese câția ani, programarea se va plăti în România aproape la fel de bine ca în stăinătate. Daca continui așa, o șa lucrezi în resurse umane pe 14 milione pe când salariul unui programator începe de la 18. E singurul domeniu unde poți face mia de euro pe lună, chiar și într-un oraș mai mic.

-Știu că nu o să mă crezi dar o să-ți iei un câine și o săl iubești mai mult decât orice, o să dormi cu el(ea de fapt) în pat și o să-l îngrijești ca pe propriul copil.

-O să te îngrași, treptat...dar sigur...lenea e cucuană mare, astea nu prea se va schimba.

-Psihologia ar trebui să rămână o pasiune, nu investi în educație de specialitate, e un gunoi, ca orice altă facultate.

-Poartă cămăși sau tricouri cu mânecă lungă, o să ajungi să suferi de reumatism la 24 de ani. Altfel, vei fi destul de sănător, mai sunt câteva probleme cu rinichii de care știi deja. Mai răcești, te mai dor măselele, ca pe tot omul.

-Asculți cam aceeași muzică dar nu ai reușit încă să-ți lași plete, doar un pic de barbă.Nimic de reporșat aici.


Dacă stau să mă gândesc, putea fi chiar mai rău, puteai fi complet singur, fără nici un loc de muncă și să fii nevoit să te muți cu ai tăi. O să înveți multe chestii, și știu cum te simți dar nu merită să te sinucizi, nu te mai gândi la asta. Tot pesimist o să rămâi dar o să incepi să te descurci singur și să nu-ți mai pese. A da, și nu te mai chinui să te faci înțeles, chiar îți pasă de ce cred alții? ei nu știu cum e să fii tu, eu știu cum e, trebuie să te ajuți singur și adevărul e că POȚI! Mi-ar fi plăcut să nu fi șters ce ai scris până acum, deși nu te crezi nici tu, vei vrea să recitești gândurile pe care le ai acum.

De câți bani ai nevoie ca să supraviețuiești într-un oraș

Bun, deci ești tânăr, proaspăt absolvent de facultate și vrei să-și iei viața în propriile mâini, cum faci?

<!--more-->

În priumul rând ai nevoie de o chirie. O garsonieră o să te coste pe puțin 100 de euro/lună, ideal e să mai stai cu cinevam sau să închiriezi un aparteament mai mare în 4 sau 5 persoane. Oricum ai fi, nu scapi fără 75 de euro/persoană. Dar hai să o dăm pe LEI, pentru că suntem în România. <strong>400 de lei</strong>, atât te costă o chirie într-un oraș mare. Și asta în cel mai bun caz, dacă ai noroc și dacă cunoști pe cineva. Am găsit chirie și cu 300 de lei însă era vorba de o garsonieră plină de gândaci, fără nici o îmbunătățire, nemobilată, la erajul 4, plină de igrasie și  legată la rețeaua publică de termoficare. Practic utilitățile constau dublu față de chirie. Cu greu, am stat totuși acolo un an dar nu aș mai face asta niciodată, ca să nu mai vorbesc de zonă și de vecini. Să rămânem totuși la suma de 400 de lei, pentru 100 de lei în plus scapi de gândaci, țevi sparte și vecini dubioși, eu zic că merită. După multe căutări am reușit să găsesc o garsonieră la prețul acesta pe care am luat-o complet mobilată și utilată, dar a fost o exceptie, îl cunoșteam pe proprietar. Evident că încă stau acolo pentru că nu există nimic mai ieftin. Nu o să-l uit niciodată pe domnul acesta care mi-a închiriat garsoniera și când o să o duc un pic mai bine o îl recompensez eu cumva. Să zicem că reușești și tu să ai norocul meu și să găsești un imobil bun la acelați preț

Acum aparea partea cea mai urâtă: facturile! Internetul, cea mai indispensabilă utilitate, ne costă minim 50 de lei pe lună. Pentru mine, televizorul e dispensabil, oricum nu mă uit. Apoi mai apare și curentul care costa cam 100 de lei, și restul utilităților care acumulează în medie 150 lei pe lună dacă ținem cont și de fluctuațiile de seson. Deci avem 300 de lei care se duc doar pe utilități. Acum depinde de sezon, tipul de încălzire, etc. O să presupun că nu folosești rețeaua puplică de termoficare unde plătești 500 de lei pe lună doar pentru căldură(deși cam de asta ai parte când iei o chirie ieftină).

Avem deja 700 de lei pentru chireie și utilități, adică minimul pe economie în România în momentul de față.

Să mergem mai departe, o să presupun că nu îți permiți o mașină, deci o să dai banii pe autobuz. După caz, transportul costă între 40 și 60 de lei/lună, o să cosniderăm că ne costă 50.

După părerea unora mâncarea at trebui să coste 200 de lei pe lună adică fix 20 de bonuri de masă, ceea ce mi se pare o aberație, pentru mâncare plătim pe puțin 400 de lei. Și asta vânând cele mai bune oferte de prin magazine.

Mai adăugăm și amonamentul pentru telefonul mobil care ne mai costă 50 de lei și deja suntem cu 500 de lei peste minimul pe economie ajungând la un total de 1200.

Presupunând că nu te îmbraci decloc, nu te îmbolnăvești niciodată, nu folosești nici un produs de igienă(nici măcar hârtie igienică) și nu ieși din casă, tot ai nevoie de 1200 de lei doar ca să supraiețuiești. Așa că mă întrem cum se așteaptă unele companii să ne mulțumim cu 1000 de lei.

Singura posibilitate este să mai stai cu cineva și să faceți amândoi economie(sau să faceți foamea). Să zicem că împărțiti mâncarea și utilitățile, deci mai scutiți câte 200 de lei de persoană, dar totuși 1000 de lei, reprezintă chiar limita existenței. Ajungi să trăiești din bonurile de masă, asta dacă ți se oferă pentru că sunt opționale. Evident, copiii nici nu intră în discuție.

Nu înțeleg totuși cum se descurcau părinții noștii, mai ales că se întâmpla să muncească doar unul dintre părinți. Și reușeau să mai crească și doi copii sau, după caz, chiar și un soț bețivan. Pentru mine femeile merită tot respectul din lume. Sunt și acum doamene care dintr-un minim pe economie cresc doi copii, fac și mâncare și mai produc și pentru un trântor alcoolic. Păi nu o fi mai bine la țară oare? Acolo nu prea se pune problema de mâncare, atât timp cât crește iarba, "<em><a href="https://www.youtube.com/watch?v=U79rX9n2IuU">crește porcii, se face pauteu</a>'</em> " vorba unui înțelept. Mai mănânci un ou, o ceapă, o slană, depinde cât ești de gospodar.

Eu zic să ne mutăm cu toții la țară că eu unul m-am săturat de atâția cartofi prăjiți și de frig. La țară ai sobă, poți să bagi pe foc aproape orice, nu stai cu ochii pe termostat, ba chiar faci și mâncare la același foc. Sincer, nu mă dau în vând supermarketuri și după alte facilități pe care mi le-ar putea oferi orașul dar pe care nu mi le permit oricum. Ce să-i faci? Fraier!

Ciuma Numită Call-Center

Dacă părinții noștrii ne iau peste picior că nu am făcut armata, noi o să le spunem copiilor niștrii că nu știu ce înseamnă munca într-un Call-Center. Nu e de mirare că România a ajuns în top 10 țări care oferă servicii de call-center. Nu degeaba suntem un popor ospitalier.

<!--more-->

&nbsp;

Vă zic din experiența personală că România e considerată a doua Indie, am lucrat pentru o multinațională americană cu clienți exclusiv din SUA care s-au obinuit și chiar se așteptau să vorbească cu un indian sau un român, majoritatea preferau românii. Și Filipine stă destul de bine la capitolul acesta. Dar oare chiar e bine să ne comparăm cu ei? În Filipine ori ești pescar ori lucrezi în call-center, au ajuns să organizeze cursuri de "cultură americană" ca să își poată înțelege mai bine clienții. Neofecial, au devenit o colonie americană și nu suntem nici noi prea departe de asta.

Or fi având americanii dolari și petrol dar oare nu e outsourcing-ul o formă de sclavism modern? Dacă stai să judeci lucrurile la rece chiar așa e, pentru că  ei dau ordinele, noi executăm, ei dețin clădirile, ei scot profitul, noi suntem niște simple unelte, numere. Nu contează cine muncește atât timp cât se atinge target-ul. Nu contează nimic altceva decât productivitatea. Oamenii sunt intershimbabili și chiar dispensabili, s-a creat o generație întreagă de potențiali sclavi. Practica lor este să ia tineri, să-i stoarcă și apoi să se debaraseze de ei. Ce-i drept nici nu pera au cerințe mari, cam oricine s-ar încadra în cerințele lor. Și din fericire pentru companiile din domeniu, există candidați din abundență, pentru că nici nu ai ce altceva să muncești în țara asta. CGS spre exeplu s-au auto-intitulat "employer of choice" când de fapt sunt "employer of no choice".

Pentru o companie, outsorcing-ul e forma ideală de a te disculpa. Ca și funizor de servicii, e mai simplu să contractezi o companie care să-ți facă treburile murdare iar dacă "the s***t hits the fan" dai vina pe ei și apoi ieși în fața clienților ca un erou rezolvând problemele pe care nu sunt în stare să le rezolve idioții de la call-center. Să vă dau un exemplu: tu când suni la Orange de fapt suni la un call-center contractat de către Orange să le țină clienții de vorbă și să le vândă gogoși prefăcându-se că le pasă enorm de problemele clientului. Ca și client nu faci decât îți descarci nervii pe un copil care are nevoie de bani de chirie sau care a avut proasta inspirație să se lase de facultate. Probabil ai fi putut să-și rezolvi singuri problema iar sclavul de la celălalt capăt al firului te va ajuta să realizezi cât de prost ești încercând din greu să nu te jignească cu întrebări idioate și mulțumindu-ți că ai reușit să-ți repornești calculatorul.  Îmi pare rău să ți-o spun dragă clientule însă dacă tu crezi că cei de la call-center știu mai mult decât tine, te înțeli amarnic.

Oricum, clientul nu are prea multe de pierdut,eventual își pierde doar timpul și în cel mai rău caz o să ajungă într-un final la companie mamă și o să i se rezolve foarte simplu problema. Nu că agentul nu ar fi putut, ci pur și simplu nu i se dă voie să te ajute prea mult, are un anumit număr de apeluri pe care trebuie să-l realizeze, e vorba de numere, abolut orice aspect e targetat. Chiar și pentru modul în care îți ceri scuze clientului că are o problemă există un target. Timpul în care nu se aude nimic pe apel tot agentului i se impută, teoretic trebuie să vorbești în continuu. Și crede-mă când îți zic că nici unui agent nu-i face plăcere să-ți bage pe gât un produs despre care și el știe că e de rahat. Știe că o să-l refuzi, pentru că nici el nu ar accepta o astfel de ofertă însă e obligat să-și spună scriptul. Ție ca și client își e foarte simplu să spui "da" sau "nu" sau chiar să-l înjuri pe sclav dacă vrei, pentru că el nu are voie să riposteze, el e doar un papagal. Singurul care iese în pierdere în afacerea asta este agentul. Dar unii chiar își merită soarta, și eu mi-am meritat-o, pentru că am renunțat la facultate și am vrut să mă angajez, am vrut să fac bani. Într-un call-center cu siguranță o să întâlnești două categorii mari de angajați: cei de cursă lungă și ce care au venit pentru câteva săptămâni. Dar mulți din cei ce s-au gândit că vor sta câteva săptămâni ajung să rămână într-un call-center doi ani de zile.

Majoritatea celor care lucrează aici sunt:

- Tineri care s-au lăsat de facultate.

- Tineri pe care i-au forțat părinții să margă la muncă.

- Oameni fără pic de experiență.

- Oameni cu rate sau diverse probleme financiare și care ar putea accepta orice fel de job.

- Oameni care au plecat de jos, foști agenți de pază, vânzători, etc. cărora on job în care stai pe scaun și vorbești la telefon li se pare chiar un upgrade.

- Tineri "rebeli" care vor să le demostreze prietenilor sau părinților că pot să se descurce singuri. Majoritatea au tatuaje sau piercing-uri. <em>A nu se înțelege că sunt împotriva acestor lucruri, penru că și eu am.</em>

- Tot felul de semi-rebuturi ale societății, foști pușcăriași, oameni fără studii, alcoolici, drogați, etc.. Majoritatea celor din call-center duc o viață toxică. Cred că mai bine de jumătate din angajați sunt fumători și aproape un sfert dintre ei consumă și alte droguri(mai ales pe proiectele de outsourcing pentru stărinătate).

- Gameri sau tot felul de pierde-vară.

- Tineri veniți de la țară sau din orașe mai mici care s-au mutat în oraș pentru a studia însă nu și-au mai permis să plătească chiria și au fost nevoiți să se angajaze. Mulți dintre ei renunță la studii pe parcurs.

- Oameni trecuți de 40 de ani, fără nici un fel de realizare în viața personală sau profesională care pur și simlu au renuțat să mai spere la ceva mai bun.

&nbsp;

Recunosc că și eu mă încadrez în cel puțin 3 din categoriile de mai sus. Dacă lucrezi de mai multe de un an într-un call-center, e cazul să pleci urgent! Pentru că o să te plafonezi și nici nu o să realizezi când o să ajungi cel mai "vechi" din echipă. În call-center angajarările se fac în masă, peste tot se întâlnește conceptul de "wave" pentru că oamenii vin și pleacă în valuri. Abea când rămâi ultimul din echipa ta de training realizezi că trebuie să faci o schimbare. Și lucrul cel mai dureros e că după 3 ani de call-center nimeni nu o să considere că ai vreo experiență relevantă în vreun alt domeniu în afară de call-ceter, deci va trebui să o iei de la zero. Poate că ai reușit să obții un salariu bunicel însă nu vei putea face asta la nesfâtșit așa că anii petrecuți în call-center sunt ani pierduți.

Să fii dat afară dintr-un astfel de loc e de fapt cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla.

Nouă ne spunea un Manager la un moment dat că ar trebui să zicem merci că avem un loc de muncă și că oricum doar banii contează, experiența e irelevantă, pentru că atunci când ieși în oraș îți plătești berea cu bani cu cu experiență. Un altul insista să ținem toate neoanele deschise pentru că citise el undeva că lumina puternică forțează oamenii să fie productivi. Ca să nu mai zic că ești ținut în priză 8 ore pe zi, practic pauza legală de masă e îmărțită în pauze mai mici pe care trebuie să le iei ca să nu-ți explodeze pur și simplu capul. În pauza aia trebuie să mergi și la baie, eventual să și ronțăi ceva și neapărat să fumezi o țigară. Nu ai cum să nu fumezi la call-center. Dorința de a fuma o țigară face timpul să treacă mai ușor. Pauzele însă trebuie să dureze un anumit timp și trebuiesc luate fix când vor ei, altfel ratezi intervalul. Ca să nu mai zic și că există zile fără pauze pentru că cine știe cine a lipsit sau a cedat nervos. Iar bătrânii care tocmai și-au cumpărat un calculator trebuie ajutați urgent!! Au de trimis emailuri importante cu poze cu pisici și bebeluși. Nu vreau să vorbesc și despre clienți pentru că nu aș mai termina niciodată articolul ăsta. Vă zic doar că anul trecut, cu câteva minute înainte de trecerea dintre ani ajutam un bâtrânel să dea copy-paste. Viața mea era cu adevârat împlinită.

Poate că vi se pare că exagerez sau că mă plâng prea mult, dar sunt sigur că mi-ați da dreptate dacă ațti lucra într-un astfel de loc cel puțin un an. De fapt pun pariu că majoritatea nici nu ați trece de perioada de probă, jumătate din wave pleacă în primele 3 luni.

"Ce poate fi așa rău?" zic unii, "până la urmă stai pe scaun, nu te ninge, nu te plouă." Cam trist dacă aștepările noastre se rezumă doar la asta. Eu unul vreau mai mult de la viață. Nu mă deranjează munca dar nici nu mi se pare că merită să accepți orice.

Și mai grav mi se pare că mai nou, aprape orice job entry level implică o muncă de tip call-center.  O să ajungem să nu mai știm să facem altceva.

&nbsp;

De ce vreau să lucrez în IT

Nu sunt nici pe departe expert în câmpul muncii însă am schimbat câteva joburi până acum. Știu ce înseamnă să lucrezi într-o  firmă mare și ce înseamnă să lucrezi pentru o firmă mică, am avut contact cu corporații multinaționale,  cu startup-uri și am făcut și un pic de freelancing. Nu zic că părerile mele sunt cele mai bune, cu siguranță că nu mă pot compara cu cineva care are 10 ani experiență însă cred că e importantă și perspectiva unui tână ca mine.

<!--more-->

Deși toată lumea înjură marile corporații, un lucru e sigur: sun foarte corecți în ceea ce privește plata. Asta pentru că nu-și permit să facă greșeli de genul acesta. E adevărat că scot untul din tine dar măcar te plătesc . Nu mă refer neapărat la raportul muncă/pltă pentru că asta e un lucru subiectv, mă refer doar la faptul că mereu primești cât ți-au promis și când ți-au promis. Cât timp am lucrat pentru multinațioanle, am fost plătit o singură dată mai târziu cu o zi, în rest banii intrau exact la timp și suma era mereu cea stabilită sau poate chiar puțin mai mare în funcție de performanța din luna respectivă. Nu am fost niciodată sancționat financiar așa cum se întâmplă la multe alte firmulițe. Acum depinde și ce contează pentru tine. Dacă ții foarte mult să stai permanent pe Facebook sau nu ești dispus să te vinzi, atunci nu ai ce căuta într-o multinațională. În schimb, dacă tot ce contează e să ai un job și să primești bani regulat, poți să începi prin a munci pentru o astfel de companie uriașă. Oricum, nu merită să stai prea mult acolo, pentru că o să mori încet.

Din păcate, în România și mai ales la firmele mici, încă se parctică munca la negru, overtime-ul neplătit, sau diverse forme prin care patronul îți crește profitul nedreptățind angajații. Vina este în cea mai mare parte a statului pentru că ei stabilesc taxele. Nu mai există vreo altă țată "civilizată" în care angajatorul să plătească atâtea taxe ca în România. Iar anagajatului nu-i pasă decât de cât ia el în mână fără să se întrebe vreodată cât îl costă el pe angajator. Degeaba putrăm îi purtăm pică șefului nostru când statul e de vină de fapt. Diferența dintre cât valorăm noi ca angajați și cât primim se duce în primul rând la stat și apoi la anajator, pentru că trebuie să facă și el un profit până la urmă.

Cea mai lungă experiență pe care am avut-o a fost într-un call-center. Poate vă așteptați să zic că a fost cel mai urât job posibil însă nu e chiar așa. În primul rând plata era mereu corectă, mereu la timp și totul  apărea pe hârtie, fără nici un fel de șemecherii de genul  "minum pe economie pe hârtie și restul la negru". Era foarte greu într-adevăr însă și banii erau pe măsură. Oricum nu e genul de job pe termen lung, pentru că îți mănâncă nervii. Deja s-a declanșat o epidemie în România în ceea ce privește call-center-ul, o să ajungem mai rău decât Indienii. E important să ai tot salariul pe acte, cine știe, poate nu o să plece chiar toți tinerii din România și o să avem și noi la un moment dat o pensie. Plus că atunci când vrei să-ți iei un credit trebuie să dovedești că ai un anumit venit și nu ai cum să justifici banii pe care îi primești la negru.

Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre IT. Singurul domeniu unde se mai respectă cât de cât omul, unde nu există overtime neplătit și întârzieri de plată. Acum depinde și de ramură, pentru că termenul de IT e deja prea general. Poți să faci programare, mentenanță, design, support, etc. Am și prieteni care lucrează în IT pe 1000 de lei la  tot felul de firme fantomă dar cunosc și persoane care au primit peste 2000 de lei în prima lună de training. Oricum ar fi în IT sunt cele mai multe firme care plătesc bine, e problema ta dacă accepți să stai pe 1000 de lei. Slariile mai mici de 1500 de lei sunt o raritate în acest domeniu. Pe când în alte deomenii, sunt anagajați care nu primesc 1500 nici după doi ani de muncă.

Personal, mă interesează programarea, pentru că e un lucru general valabil, dacă știi un anumit limbaj, nu e mare lucru să înveși un altul. Dar și în programare sunt diverse ramuri, diverse limbaje, sunt și companii care folosesc limbaje proprii dar cele mai multe folosesc un limbaj universal.Sunt sigur că nici în domeniul ăsta nu e numai lapte și miere dar măcar e mai bine decât să lucrezi cu oamenii. Oamenii sunt cele mai imprevizibile mașinării, vorba aia: "câți oameni atâtea probleme" iar calculatoarele sunt cât de cât previzibile, dacă reueșești să devii suficient de bun, poți să prezici ce o să facă un calculator. Nu aș vrea să evit interacțiunea umană însă nu vreau ca oamenii să fie obiectul muncii mele. Oamenii nu rețin mai nimic din ce le zici, munca de consultant e oarecum inutilă, mai bine le trimiți un email și îi lași pe ei să studieze singuri. Când ajungi să citești scripturi, să urmezi proceduri și să faci o muncă de robot, deja începi să te îndoiești de sensul vieții tale, e ca și cum te-ar fi programat cineva. Până la urmă și asta tot programare e, doar că omul e mașinăria, o mașinărie foarte imprevizibilă de altfel.

Timp = bani

Din păcate în România încă se mai plătește salariul la lună cu bani cash. Corect ar fi să ți se plătească strict orele lucrate și nu cash ci pe card. Așa nu ar mai exista nici overtime neplătit nici lene plătită. Plus că totul ar apărea pe un extas de cont, nu ar mai exista atâta evaziune. E o vorbă veche românească, timpul trece leafa merge. Asta explică foarte bine cum suntem noi ca nație, atât timp cât nu murim de foame e bine. Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Nu mai e un secret că România e pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește salariul minim pe economie. Și să nu uităm că la noi prețurile sunt la fel ca și în restul europei. Îmi plac foarte mult expresiile de genul salarii competitive, sau bonusuri motivante. Competitive cu ce? cu nimic? cu foamea? Motivant să ce, să nu te sinucizi încă? Ideea de confidențialitate mi se pare iarăși genială, pentru că românii merg cu salariile lor confidențiale să-și cumpere o pâine la preț confidențial. La noi o pâine constă 3 lei, adică 0,43% din minimul nostru pe economie. Pe când în Anglia, o pâine costă maxim o liră, deci 0,1% din minimul pe economie de 950 de lire. Și totuși Anglia nu e o țară ieftină. Dar ei au măcar o sumă neimpozitabilă de 10 000/an astfel încât indiferent cât de puțin câștigi tot trăiești decent. De fapt nici nu prea contează dacă faci 6,50/oră sau 8/50, difenreța e destul de mică dacă vorbim doar de salariul Net. Deștepți englezii ășstia, nu degeaba au inventat ei expresia Time is Money.

Hai să luăm un studiu de caz, cazul meu spre exemplu, ca să nu se supere nimeni. Eu câștig 1400 de lei pe lună.

După calculele mele, dacă o lună are cam 168 de ore lucrătoare, în funcție de câte sărbători sunt, eu câștig cam 8,33 lei pe oră, ceea ce e foarte puțin, pentru că dacă mănânc în ziua aia un sandwish, e ca și cum aș fi muncit o ora degeaba. Muncesc 48 de ore, adică 6 zile în continuu sau 2 ore si 22 de minute/zi  sau numai opentru chirie. Bine că nu mai fumez, pentru că așa pierdeam încă o oră pe zi, doar ca să am bani să-mi iau țigări.

Deci să scădem ora pentru mâncare și cele două ore și 22 de minute pentru chirie, rămândem cu 5 ore și 38 de minute/zi. Încă nu am socotit mâncarea de acasă și utilitățile.

Pe lună, pentru utilități(incuzând Internet și telefonie mobilă) se mai duc încă 400 de lei (48 ore/luna sau 2 ore si 22 de minute/zi) și pe mâncare încă vreo 300 de lei(36 de ore sau o ora si 42 de minute/zi), transportul mă costă 60(7 ore/luna sau 27 de minute/zi). Rămând cu doar o oră și 9 minute ale mele în ziua respectivă. Nu am socotit hârtia igienică, dacă aș pune totul pe hârtie aș ieși pe minus.

Sau hai să o luăm altfel, pentru mine timpul e moneda de schimb, și atunci 1 leu înseamna de fapt 8 minute si 20 de secunde. Astfel încât o pâine reprezintă 25 de minute de muncă. Așa că de ce să-i dau unui cerșetor un leu, pe minte poate în ălea 8 minute m-a futut șeful la cap în continuu.

Și nu e vina angajatorilor, credeți-mă pe cuvând, nici eu nu am crezut până nu am ajuns în situația de a plăti statului român aproape 500 de lei pentru un salariu de 700 de lei.

Să vă explic, practic angajatorul plătește de două ori CAS-urile, o dată din brutul angajatului și încă o dată la stat fără nici un fel de explicație. Dacă te șoca faptul că rămâi cu 700 de lei din 941 brut, gândește-te că angajatorul pierde cu tine în total 1200 de lei + alte cheltuieli de întreținere, chiri, etc. Practic tu trebuie să produci cel puțin de deouă ori cât câștigi ca să renteze cât de cât afacerea. Ideal ar fi să produci de 3 ori mai mult, mai ales dacă lucrezi într-o companie mică. Dacă iești fermier angajat, ar trebui să crești 3 porci și tu să iei acasă doar unul. Dacă începi să vezi lucrurile așa o să constați că acum e mai rău decât în evul mediu.

Sursa: efin.ro