Bun, deci ești tânăr, proaspăt absolvent de facultate și vrei să-și iei viața în propriile mâini, cum faci?
<!--more-->
În priumul rând ai nevoie de o chirie. O garsonieră o să te coste pe puțin 100 de euro/lună, ideal e să mai stai cu cinevam sau să închiriezi un aparteament mai mare în 4 sau 5 persoane. Oricum ai fi, nu scapi fără 75 de euro/persoană. Dar hai să o dăm pe LEI, pentru că suntem în România. <strong>400 de lei</strong>, atât te costă o chirie într-un oraș mare. Și asta în cel mai bun caz, dacă ai noroc și dacă cunoști pe cineva. Am găsit chirie și cu 300 de lei însă era vorba de o garsonieră plină de gândaci, fără nici o îmbunătățire, nemobilată, la erajul 4, plină de igrasie și legată la rețeaua publică de termoficare. Practic utilitățile constau dublu față de chirie. Cu greu, am stat totuși acolo un an dar nu aș mai face asta niciodată, ca să nu mai vorbesc de zonă și de vecini. Să rămânem totuși la suma de 400 de lei, pentru 100 de lei în plus scapi de gândaci, țevi sparte și vecini dubioși, eu zic că merită. După multe căutări am reușit să găsesc o garsonieră la prețul acesta pe care am luat-o complet mobilată și utilată, dar a fost o exceptie, îl cunoșteam pe proprietar. Evident că încă stau acolo pentru că nu există nimic mai ieftin. Nu o să-l uit niciodată pe domnul acesta care mi-a închiriat garsoniera și când o să o duc un pic mai bine o îl recompensez eu cumva. Să zicem că reușești și tu să ai norocul meu și să găsești un imobil bun la acelați preț
Acum aparea partea cea mai urâtă: facturile! Internetul, cea mai indispensabilă utilitate, ne costă minim 50 de lei pe lună. Pentru mine, televizorul e dispensabil, oricum nu mă uit. Apoi mai apare și curentul care costa cam 100 de lei, și restul utilităților care acumulează în medie 150 lei pe lună dacă ținem cont și de fluctuațiile de seson. Deci avem 300 de lei care se duc doar pe utilități. Acum depinde de sezon, tipul de încălzire, etc. O să presupun că nu folosești rețeaua puplică de termoficare unde plătești 500 de lei pe lună doar pentru căldură(deși cam de asta ai parte când iei o chirie ieftină).
Avem deja 700 de lei pentru chireie și utilități, adică minimul pe economie în România în momentul de față.
Să mergem mai departe, o să presupun că nu îți permiți o mașină, deci o să dai banii pe autobuz. După caz, transportul costă între 40 și 60 de lei/lună, o să cosniderăm că ne costă 50.
După părerea unora mâncarea at trebui să coste 200 de lei pe lună adică fix 20 de bonuri de masă, ceea ce mi se pare o aberație, pentru mâncare plătim pe puțin 400 de lei. Și asta vânând cele mai bune oferte de prin magazine.
Mai adăugăm și amonamentul pentru telefonul mobil care ne mai costă 50 de lei și deja suntem cu 500 de lei peste minimul pe economie ajungând la un total de 1200.
Presupunând că nu te îmbraci decloc, nu te îmbolnăvești niciodată, nu folosești nici un produs de igienă(nici măcar hârtie igienică) și nu ieși din casă, tot ai nevoie de 1200 de lei doar ca să supraiețuiești. Așa că mă întrem cum se așteaptă unele companii să ne mulțumim cu 1000 de lei.
Singura posibilitate este să mai stai cu cineva și să faceți amândoi economie(sau să faceți foamea). Să zicem că împărțiti mâncarea și utilitățile, deci mai scutiți câte 200 de lei de persoană, dar totuși 1000 de lei, reprezintă chiar limita existenței. Ajungi să trăiești din bonurile de masă, asta dacă ți se oferă pentru că sunt opționale. Evident, copiii nici nu intră în discuție.
Nu înțeleg totuși cum se descurcau părinții noștii, mai ales că se întâmpla să muncească doar unul dintre părinți. Și reușeau să mai crească și doi copii sau, după caz, chiar și un soț bețivan. Pentru mine femeile merită tot respectul din lume. Sunt și acum doamene care dintr-un minim pe economie cresc doi copii, fac și mâncare și mai produc și pentru un trântor alcoolic. Păi nu o fi mai bine la țară oare? Acolo nu prea se pune problema de mâncare, atât timp cât crește iarba, "<em><a href="https://www.youtube.com/watch?v=U79rX9n2IuU">crește porcii, se face pauteu</a>'</em> " vorba unui înțelept. Mai mănânci un ou, o ceapă, o slană, depinde cât ești de gospodar.
Eu zic să ne mutăm cu toții la țară că eu unul m-am săturat de atâția cartofi prăjiți și de frig. La țară ai sobă, poți să bagi pe foc aproape orice, nu stai cu ochii pe termostat, ba chiar faci și mâncare la același foc. Sincer, nu mă dau în vând supermarketuri și după alte facilități pe care mi le-ar putea oferi orașul dar pe care nu mi le permit oricum. Ce să-i faci? Fraier!
Saturday, 14 February 2015
Ciuma Numită Call-Center
Dacă părinții noștrii ne iau peste picior că nu am făcut armata, noi o să le spunem copiilor niștrii că nu știu ce înseamnă munca într-un Call-Center. Nu e de mirare că România a ajuns în top 10 țări care oferă servicii de call-center. Nu degeaba suntem un popor ospitalier.
<!--more-->
Vă zic din experiența personală că România e considerată a doua Indie, am lucrat pentru o multinațională americană cu clienți exclusiv din SUA care s-au obinuit și chiar se așteptau să vorbească cu un indian sau un român, majoritatea preferau românii. Și Filipine stă destul de bine la capitolul acesta. Dar oare chiar e bine să ne comparăm cu ei? În Filipine ori ești pescar ori lucrezi în call-center, au ajuns să organizeze cursuri de "cultură americană" ca să își poată înțelege mai bine clienții. Neofecial, au devenit o colonie americană și nu suntem nici noi prea departe de asta.
Or fi având americanii dolari și petrol dar oare nu e outsourcing-ul o formă de sclavism modern? Dacă stai să judeci lucrurile la rece chiar așa e, pentru că ei dau ordinele, noi executăm, ei dețin clădirile, ei scot profitul, noi suntem niște simple unelte, numere. Nu contează cine muncește atât timp cât se atinge target-ul. Nu contează nimic altceva decât productivitatea. Oamenii sunt intershimbabili și chiar dispensabili, s-a creat o generație întreagă de potențiali sclavi. Practica lor este să ia tineri, să-i stoarcă și apoi să se debaraseze de ei. Ce-i drept nici nu pera au cerințe mari, cam oricine s-ar încadra în cerințele lor. Și din fericire pentru companiile din domeniu, există candidați din abundență, pentru că nici nu ai ce altceva să muncești în țara asta. CGS spre exeplu s-au auto-intitulat "employer of choice" când de fapt sunt "employer of no choice".
Pentru o companie, outsorcing-ul e forma ideală de a te disculpa. Ca și funizor de servicii, e mai simplu să contractezi o companie care să-ți facă treburile murdare iar dacă "the s***t hits the fan" dai vina pe ei și apoi ieși în fața clienților ca un erou rezolvând problemele pe care nu sunt în stare să le rezolve idioții de la call-center. Să vă dau un exemplu: tu când suni la Orange de fapt suni la un call-center contractat de către Orange să le țină clienții de vorbă și să le vândă gogoși prefăcându-se că le pasă enorm de problemele clientului. Ca și client nu faci decât îți descarci nervii pe un copil care are nevoie de bani de chirie sau care a avut proasta inspirație să se lase de facultate. Probabil ai fi putut să-și rezolvi singuri problema iar sclavul de la celălalt capăt al firului te va ajuta să realizezi cât de prost ești încercând din greu să nu te jignească cu întrebări idioate și mulțumindu-ți că ai reușit să-ți repornești calculatorul. Îmi pare rău să ți-o spun dragă clientule însă dacă tu crezi că cei de la call-center știu mai mult decât tine, te înțeli amarnic.
Oricum, clientul nu are prea multe de pierdut,eventual își pierde doar timpul și în cel mai rău caz o să ajungă într-un final la companie mamă și o să i se rezolve foarte simplu problema. Nu că agentul nu ar fi putut, ci pur și simplu nu i se dă voie să te ajute prea mult, are un anumit număr de apeluri pe care trebuie să-l realizeze, e vorba de numere, abolut orice aspect e targetat. Chiar și pentru modul în care îți ceri scuze clientului că are o problemă există un target. Timpul în care nu se aude nimic pe apel tot agentului i se impută, teoretic trebuie să vorbești în continuu. Și crede-mă când îți zic că nici unui agent nu-i face plăcere să-ți bage pe gât un produs despre care și el știe că e de rahat. Știe că o să-l refuzi, pentru că nici el nu ar accepta o astfel de ofertă însă e obligat să-și spună scriptul. Ție ca și client își e foarte simplu să spui "da" sau "nu" sau chiar să-l înjuri pe sclav dacă vrei, pentru că el nu are voie să riposteze, el e doar un papagal. Singurul care iese în pierdere în afacerea asta este agentul. Dar unii chiar își merită soarta, și eu mi-am meritat-o, pentru că am renunțat la facultate și am vrut să mă angajez, am vrut să fac bani. Într-un call-center cu siguranță o să întâlnești două categorii mari de angajați: cei de cursă lungă și ce care au venit pentru câteva săptămâni. Dar mulți din cei ce s-au gândit că vor sta câteva săptămâni ajung să rămână într-un call-center doi ani de zile.
Majoritatea celor care lucrează aici sunt:
- Tineri care s-au lăsat de facultate.
- Tineri pe care i-au forțat părinții să margă la muncă.
- Oameni fără pic de experiență.
- Oameni cu rate sau diverse probleme financiare și care ar putea accepta orice fel de job.
- Oameni care au plecat de jos, foști agenți de pază, vânzători, etc. cărora on job în care stai pe scaun și vorbești la telefon li se pare chiar un upgrade.
- Tineri "rebeli" care vor să le demostreze prietenilor sau părinților că pot să se descurce singuri. Majoritatea au tatuaje sau piercing-uri. <em>A nu se înțelege că sunt împotriva acestor lucruri, penru că și eu am.</em>
- Tot felul de semi-rebuturi ale societății, foști pușcăriași, oameni fără studii, alcoolici, drogați, etc.. Majoritatea celor din call-center duc o viață toxică. Cred că mai bine de jumătate din angajați sunt fumători și aproape un sfert dintre ei consumă și alte droguri(mai ales pe proiectele de outsourcing pentru stărinătate).
- Gameri sau tot felul de pierde-vară.
- Tineri veniți de la țară sau din orașe mai mici care s-au mutat în oraș pentru a studia însă nu și-au mai permis să plătească chiria și au fost nevoiți să se angajaze. Mulți dintre ei renunță la studii pe parcurs.
- Oameni trecuți de 40 de ani, fără nici un fel de realizare în viața personală sau profesională care pur și simlu au renuțat să mai spere la ceva mai bun.
Recunosc că și eu mă încadrez în cel puțin 3 din categoriile de mai sus. Dacă lucrezi de mai multe de un an într-un call-center, e cazul să pleci urgent! Pentru că o să te plafonezi și nici nu o să realizezi când o să ajungi cel mai "vechi" din echipă. În call-center angajarările se fac în masă, peste tot se întâlnește conceptul de "wave" pentru că oamenii vin și pleacă în valuri. Abea când rămâi ultimul din echipa ta de training realizezi că trebuie să faci o schimbare. Și lucrul cel mai dureros e că după 3 ani de call-center nimeni nu o să considere că ai vreo experiență relevantă în vreun alt domeniu în afară de call-ceter, deci va trebui să o iei de la zero. Poate că ai reușit să obții un salariu bunicel însă nu vei putea face asta la nesfâtșit așa că anii petrecuți în call-center sunt ani pierduți.
Să fii dat afară dintr-un astfel de loc e de fapt cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla.
Nouă ne spunea un Manager la un moment dat că ar trebui să zicem merci că avem un loc de muncă și că oricum doar banii contează, experiența e irelevantă, pentru că atunci când ieși în oraș îți plătești berea cu bani cu cu experiență. Un altul insista să ținem toate neoanele deschise pentru că citise el undeva că lumina puternică forțează oamenii să fie productivi. Ca să nu mai zic că ești ținut în priză 8 ore pe zi, practic pauza legală de masă e îmărțită în pauze mai mici pe care trebuie să le iei ca să nu-ți explodeze pur și simplu capul. În pauza aia trebuie să mergi și la baie, eventual să și ronțăi ceva și neapărat să fumezi o țigară. Nu ai cum să nu fumezi la call-center. Dorința de a fuma o țigară face timpul să treacă mai ușor. Pauzele însă trebuie să dureze un anumit timp și trebuiesc luate fix când vor ei, altfel ratezi intervalul. Ca să nu mai zic și că există zile fără pauze pentru că cine știe cine a lipsit sau a cedat nervos. Iar bătrânii care tocmai și-au cumpărat un calculator trebuie ajutați urgent!! Au de trimis emailuri importante cu poze cu pisici și bebeluși. Nu vreau să vorbesc și despre clienți pentru că nu aș mai termina niciodată articolul ăsta. Vă zic doar că anul trecut, cu câteva minute înainte de trecerea dintre ani ajutam un bâtrânel să dea copy-paste. Viața mea era cu adevârat împlinită.
Poate că vi se pare că exagerez sau că mă plâng prea mult, dar sunt sigur că mi-ați da dreptate dacă ațti lucra într-un astfel de loc cel puțin un an. De fapt pun pariu că majoritatea nici nu ați trece de perioada de probă, jumătate din wave pleacă în primele 3 luni.
"Ce poate fi așa rău?" zic unii, "până la urmă stai pe scaun, nu te ninge, nu te plouă." Cam trist dacă aștepările noastre se rezumă doar la asta. Eu unul vreau mai mult de la viață. Nu mă deranjează munca dar nici nu mi se pare că merită să accepți orice.
Și mai grav mi se pare că mai nou, aprape orice job entry level implică o muncă de tip call-center. O să ajungem să nu mai știm să facem altceva.
<!--more-->
Vă zic din experiența personală că România e considerată a doua Indie, am lucrat pentru o multinațională americană cu clienți exclusiv din SUA care s-au obinuit și chiar se așteptau să vorbească cu un indian sau un român, majoritatea preferau românii. Și Filipine stă destul de bine la capitolul acesta. Dar oare chiar e bine să ne comparăm cu ei? În Filipine ori ești pescar ori lucrezi în call-center, au ajuns să organizeze cursuri de "cultură americană" ca să își poată înțelege mai bine clienții. Neofecial, au devenit o colonie americană și nu suntem nici noi prea departe de asta.
Or fi având americanii dolari și petrol dar oare nu e outsourcing-ul o formă de sclavism modern? Dacă stai să judeci lucrurile la rece chiar așa e, pentru că ei dau ordinele, noi executăm, ei dețin clădirile, ei scot profitul, noi suntem niște simple unelte, numere. Nu contează cine muncește atât timp cât se atinge target-ul. Nu contează nimic altceva decât productivitatea. Oamenii sunt intershimbabili și chiar dispensabili, s-a creat o generație întreagă de potențiali sclavi. Practica lor este să ia tineri, să-i stoarcă și apoi să se debaraseze de ei. Ce-i drept nici nu pera au cerințe mari, cam oricine s-ar încadra în cerințele lor. Și din fericire pentru companiile din domeniu, există candidați din abundență, pentru că nici nu ai ce altceva să muncești în țara asta. CGS spre exeplu s-au auto-intitulat "employer of choice" când de fapt sunt "employer of no choice".
Pentru o companie, outsorcing-ul e forma ideală de a te disculpa. Ca și funizor de servicii, e mai simplu să contractezi o companie care să-ți facă treburile murdare iar dacă "the s***t hits the fan" dai vina pe ei și apoi ieși în fața clienților ca un erou rezolvând problemele pe care nu sunt în stare să le rezolve idioții de la call-center. Să vă dau un exemplu: tu când suni la Orange de fapt suni la un call-center contractat de către Orange să le țină clienții de vorbă și să le vândă gogoși prefăcându-se că le pasă enorm de problemele clientului. Ca și client nu faci decât îți descarci nervii pe un copil care are nevoie de bani de chirie sau care a avut proasta inspirație să se lase de facultate. Probabil ai fi putut să-și rezolvi singuri problema iar sclavul de la celălalt capăt al firului te va ajuta să realizezi cât de prost ești încercând din greu să nu te jignească cu întrebări idioate și mulțumindu-ți că ai reușit să-ți repornești calculatorul. Îmi pare rău să ți-o spun dragă clientule însă dacă tu crezi că cei de la call-center știu mai mult decât tine, te înțeli amarnic.
Oricum, clientul nu are prea multe de pierdut,eventual își pierde doar timpul și în cel mai rău caz o să ajungă într-un final la companie mamă și o să i se rezolve foarte simplu problema. Nu că agentul nu ar fi putut, ci pur și simplu nu i se dă voie să te ajute prea mult, are un anumit număr de apeluri pe care trebuie să-l realizeze, e vorba de numere, abolut orice aspect e targetat. Chiar și pentru modul în care îți ceri scuze clientului că are o problemă există un target. Timpul în care nu se aude nimic pe apel tot agentului i se impută, teoretic trebuie să vorbești în continuu. Și crede-mă când îți zic că nici unui agent nu-i face plăcere să-ți bage pe gât un produs despre care și el știe că e de rahat. Știe că o să-l refuzi, pentru că nici el nu ar accepta o astfel de ofertă însă e obligat să-și spună scriptul. Ție ca și client își e foarte simplu să spui "da" sau "nu" sau chiar să-l înjuri pe sclav dacă vrei, pentru că el nu are voie să riposteze, el e doar un papagal. Singurul care iese în pierdere în afacerea asta este agentul. Dar unii chiar își merită soarta, și eu mi-am meritat-o, pentru că am renunțat la facultate și am vrut să mă angajez, am vrut să fac bani. Într-un call-center cu siguranță o să întâlnești două categorii mari de angajați: cei de cursă lungă și ce care au venit pentru câteva săptămâni. Dar mulți din cei ce s-au gândit că vor sta câteva săptămâni ajung să rămână într-un call-center doi ani de zile.
Majoritatea celor care lucrează aici sunt:
- Tineri care s-au lăsat de facultate.
- Tineri pe care i-au forțat părinții să margă la muncă.
- Oameni fără pic de experiență.
- Oameni cu rate sau diverse probleme financiare și care ar putea accepta orice fel de job.
- Oameni care au plecat de jos, foști agenți de pază, vânzători, etc. cărora on job în care stai pe scaun și vorbești la telefon li se pare chiar un upgrade.
- Tineri "rebeli" care vor să le demostreze prietenilor sau părinților că pot să se descurce singuri. Majoritatea au tatuaje sau piercing-uri. <em>A nu se înțelege că sunt împotriva acestor lucruri, penru că și eu am.</em>
- Tot felul de semi-rebuturi ale societății, foști pușcăriași, oameni fără studii, alcoolici, drogați, etc.. Majoritatea celor din call-center duc o viață toxică. Cred că mai bine de jumătate din angajați sunt fumători și aproape un sfert dintre ei consumă și alte droguri(mai ales pe proiectele de outsourcing pentru stărinătate).
- Gameri sau tot felul de pierde-vară.
- Tineri veniți de la țară sau din orașe mai mici care s-au mutat în oraș pentru a studia însă nu și-au mai permis să plătească chiria și au fost nevoiți să se angajaze. Mulți dintre ei renunță la studii pe parcurs.
- Oameni trecuți de 40 de ani, fără nici un fel de realizare în viața personală sau profesională care pur și simlu au renuțat să mai spere la ceva mai bun.
Recunosc că și eu mă încadrez în cel puțin 3 din categoriile de mai sus. Dacă lucrezi de mai multe de un an într-un call-center, e cazul să pleci urgent! Pentru că o să te plafonezi și nici nu o să realizezi când o să ajungi cel mai "vechi" din echipă. În call-center angajarările se fac în masă, peste tot se întâlnește conceptul de "wave" pentru că oamenii vin și pleacă în valuri. Abea când rămâi ultimul din echipa ta de training realizezi că trebuie să faci o schimbare. Și lucrul cel mai dureros e că după 3 ani de call-center nimeni nu o să considere că ai vreo experiență relevantă în vreun alt domeniu în afară de call-ceter, deci va trebui să o iei de la zero. Poate că ai reușit să obții un salariu bunicel însă nu vei putea face asta la nesfâtșit așa că anii petrecuți în call-center sunt ani pierduți.
Să fii dat afară dintr-un astfel de loc e de fapt cel mai bun lucru care ți se putea întâmpla.
Nouă ne spunea un Manager la un moment dat că ar trebui să zicem merci că avem un loc de muncă și că oricum doar banii contează, experiența e irelevantă, pentru că atunci când ieși în oraș îți plătești berea cu bani cu cu experiență. Un altul insista să ținem toate neoanele deschise pentru că citise el undeva că lumina puternică forțează oamenii să fie productivi. Ca să nu mai zic că ești ținut în priză 8 ore pe zi, practic pauza legală de masă e îmărțită în pauze mai mici pe care trebuie să le iei ca să nu-ți explodeze pur și simplu capul. În pauza aia trebuie să mergi și la baie, eventual să și ronțăi ceva și neapărat să fumezi o țigară. Nu ai cum să nu fumezi la call-center. Dorința de a fuma o țigară face timpul să treacă mai ușor. Pauzele însă trebuie să dureze un anumit timp și trebuiesc luate fix când vor ei, altfel ratezi intervalul. Ca să nu mai zic și că există zile fără pauze pentru că cine știe cine a lipsit sau a cedat nervos. Iar bătrânii care tocmai și-au cumpărat un calculator trebuie ajutați urgent!! Au de trimis emailuri importante cu poze cu pisici și bebeluși. Nu vreau să vorbesc și despre clienți pentru că nu aș mai termina niciodată articolul ăsta. Vă zic doar că anul trecut, cu câteva minute înainte de trecerea dintre ani ajutam un bâtrânel să dea copy-paste. Viața mea era cu adevârat împlinită.
Poate că vi se pare că exagerez sau că mă plâng prea mult, dar sunt sigur că mi-ați da dreptate dacă ațti lucra într-un astfel de loc cel puțin un an. De fapt pun pariu că majoritatea nici nu ați trece de perioada de probă, jumătate din wave pleacă în primele 3 luni.
"Ce poate fi așa rău?" zic unii, "până la urmă stai pe scaun, nu te ninge, nu te plouă." Cam trist dacă aștepările noastre se rezumă doar la asta. Eu unul vreau mai mult de la viață. Nu mă deranjează munca dar nici nu mi se pare că merită să accepți orice.
Și mai grav mi se pare că mai nou, aprape orice job entry level implică o muncă de tip call-center. O să ajungem să nu mai știm să facem altceva.
De ce vreau să lucrez în IT
Nu sunt nici pe departe expert în câmpul muncii însă am schimbat câteva joburi până acum. Știu ce înseamnă să lucrezi într-o firmă mare și ce înseamnă să lucrezi pentru o firmă mică, am avut contact cu corporații multinaționale, cu startup-uri și am făcut și un pic de freelancing. Nu zic că părerile mele sunt cele mai bune, cu siguranță că nu mă pot compara cu cineva care are 10 ani experiență însă cred că e importantă și perspectiva unui tână ca mine.
<!--more-->
Deși toată lumea înjură marile corporații, un lucru e sigur: sun foarte corecți în ceea ce privește plata. Asta pentru că nu-și permit să facă greșeli de genul acesta. E adevărat că scot untul din tine dar măcar te plătesc . Nu mă refer neapărat la raportul muncă/pltă pentru că asta e un lucru subiectv, mă refer doar la faptul că mereu primești cât ți-au promis și când ți-au promis. Cât timp am lucrat pentru multinațioanle, am fost plătit o singură dată mai târziu cu o zi, în rest banii intrau exact la timp și suma era mereu cea stabilită sau poate chiar puțin mai mare în funcție de performanța din luna respectivă. Nu am fost niciodată sancționat financiar așa cum se întâmplă la multe alte firmulițe. Acum depinde și ce contează pentru tine. Dacă ții foarte mult să stai permanent pe Facebook sau nu ești dispus să te vinzi, atunci nu ai ce căuta într-o multinațională. În schimb, dacă tot ce contează e să ai un job și să primești bani regulat, poți să începi prin a munci pentru o astfel de companie uriașă. Oricum, nu merită să stai prea mult acolo, pentru că o să mori încet.
Din păcate, în România și mai ales la firmele mici, încă se parctică munca la negru, overtime-ul neplătit, sau diverse forme prin care patronul îți crește profitul nedreptățind angajații. Vina este în cea mai mare parte a statului pentru că ei stabilesc taxele. Nu mai există vreo altă țată "civilizată" în care angajatorul să plătească atâtea taxe ca în România. Iar anagajatului nu-i pasă decât de cât ia el în mână fără să se întrebe vreodată cât îl costă el pe angajator. Degeaba putrăm îi purtăm pică șefului nostru când statul e de vină de fapt. Diferența dintre cât valorăm noi ca angajați și cât primim se duce în primul rând la stat și apoi la anajator, pentru că trebuie să facă și el un profit până la urmă.
Cea mai lungă experiență pe care am avut-o a fost într-un call-center. Poate vă așteptați să zic că a fost cel mai urât job posibil însă nu e chiar așa. În primul rând plata era mereu corectă, mereu la timp și totul apărea pe hârtie, fără nici un fel de șemecherii de genul "minum pe economie pe hârtie și restul la negru". Era foarte greu într-adevăr însă și banii erau pe măsură. Oricum nu e genul de job pe termen lung, pentru că îți mănâncă nervii. Deja s-a declanșat o epidemie în România în ceea ce privește call-center-ul, o să ajungem mai rău decât Indienii. E important să ai tot salariul pe acte, cine știe, poate nu o să plece chiar toți tinerii din România și o să avem și noi la un moment dat o pensie. Plus că atunci când vrei să-ți iei un credit trebuie să dovedești că ai un anumit venit și nu ai cum să justifici banii pe care îi primești la negru.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre IT. Singurul domeniu unde se mai respectă cât de cât omul, unde nu există overtime neplătit și întârzieri de plată. Acum depinde și de ramură, pentru că termenul de IT e deja prea general. Poți să faci programare, mentenanță, design, support, etc. Am și prieteni care lucrează în IT pe 1000 de lei la tot felul de firme fantomă dar cunosc și persoane care au primit peste 2000 de lei în prima lună de training. Oricum ar fi în IT sunt cele mai multe firme care plătesc bine, e problema ta dacă accepți să stai pe 1000 de lei. Slariile mai mici de 1500 de lei sunt o raritate în acest domeniu. Pe când în alte deomenii, sunt anagajați care nu primesc 1500 nici după doi ani de muncă.
Personal, mă interesează programarea, pentru că e un lucru general valabil, dacă știi un anumit limbaj, nu e mare lucru să înveși un altul. Dar și în programare sunt diverse ramuri, diverse limbaje, sunt și companii care folosesc limbaje proprii dar cele mai multe folosesc un limbaj universal.Sunt sigur că nici în domeniul ăsta nu e numai lapte și miere dar măcar e mai bine decât să lucrezi cu oamenii. Oamenii sunt cele mai imprevizibile mașinării, vorba aia: "câți oameni atâtea probleme" iar calculatoarele sunt cât de cât previzibile, dacă reueșești să devii suficient de bun, poți să prezici ce o să facă un calculator. Nu aș vrea să evit interacțiunea umană însă nu vreau ca oamenii să fie obiectul muncii mele. Oamenii nu rețin mai nimic din ce le zici, munca de consultant e oarecum inutilă, mai bine le trimiți un email și îi lași pe ei să studieze singuri. Când ajungi să citești scripturi, să urmezi proceduri și să faci o muncă de robot, deja începi să te îndoiești de sensul vieții tale, e ca și cum te-ar fi programat cineva. Până la urmă și asta tot programare e, doar că omul e mașinăria, o mașinărie foarte imprevizibilă de altfel.
<!--more-->
Deși toată lumea înjură marile corporații, un lucru e sigur: sun foarte corecți în ceea ce privește plata. Asta pentru că nu-și permit să facă greșeli de genul acesta. E adevărat că scot untul din tine dar măcar te plătesc . Nu mă refer neapărat la raportul muncă/pltă pentru că asta e un lucru subiectv, mă refer doar la faptul că mereu primești cât ți-au promis și când ți-au promis. Cât timp am lucrat pentru multinațioanle, am fost plătit o singură dată mai târziu cu o zi, în rest banii intrau exact la timp și suma era mereu cea stabilită sau poate chiar puțin mai mare în funcție de performanța din luna respectivă. Nu am fost niciodată sancționat financiar așa cum se întâmplă la multe alte firmulițe. Acum depinde și ce contează pentru tine. Dacă ții foarte mult să stai permanent pe Facebook sau nu ești dispus să te vinzi, atunci nu ai ce căuta într-o multinațională. În schimb, dacă tot ce contează e să ai un job și să primești bani regulat, poți să începi prin a munci pentru o astfel de companie uriașă. Oricum, nu merită să stai prea mult acolo, pentru că o să mori încet.
Din păcate, în România și mai ales la firmele mici, încă se parctică munca la negru, overtime-ul neplătit, sau diverse forme prin care patronul îți crește profitul nedreptățind angajații. Vina este în cea mai mare parte a statului pentru că ei stabilesc taxele. Nu mai există vreo altă țată "civilizată" în care angajatorul să plătească atâtea taxe ca în România. Iar anagajatului nu-i pasă decât de cât ia el în mână fără să se întrebe vreodată cât îl costă el pe angajator. Degeaba putrăm îi purtăm pică șefului nostru când statul e de vină de fapt. Diferența dintre cât valorăm noi ca angajați și cât primim se duce în primul rând la stat și apoi la anajator, pentru că trebuie să facă și el un profit până la urmă.
Cea mai lungă experiență pe care am avut-o a fost într-un call-center. Poate vă așteptați să zic că a fost cel mai urât job posibil însă nu e chiar așa. În primul rând plata era mereu corectă, mereu la timp și totul apărea pe hârtie, fără nici un fel de șemecherii de genul "minum pe economie pe hârtie și restul la negru". Era foarte greu într-adevăr însă și banii erau pe măsură. Oricum nu e genul de job pe termen lung, pentru că îți mănâncă nervii. Deja s-a declanșat o epidemie în România în ceea ce privește call-center-ul, o să ajungem mai rău decât Indienii. E important să ai tot salariul pe acte, cine știe, poate nu o să plece chiar toți tinerii din România și o să avem și noi la un moment dat o pensie. Plus că atunci când vrei să-ți iei un credit trebuie să dovedești că ai un anumit venit și nu ai cum să justifici banii pe care îi primești la negru.
Dar nu despre asta vreau să vorbesc, ci despre IT. Singurul domeniu unde se mai respectă cât de cât omul, unde nu există overtime neplătit și întârzieri de plată. Acum depinde și de ramură, pentru că termenul de IT e deja prea general. Poți să faci programare, mentenanță, design, support, etc. Am și prieteni care lucrează în IT pe 1000 de lei la tot felul de firme fantomă dar cunosc și persoane care au primit peste 2000 de lei în prima lună de training. Oricum ar fi în IT sunt cele mai multe firme care plătesc bine, e problema ta dacă accepți să stai pe 1000 de lei. Slariile mai mici de 1500 de lei sunt o raritate în acest domeniu. Pe când în alte deomenii, sunt anagajați care nu primesc 1500 nici după doi ani de muncă.
Personal, mă interesează programarea, pentru că e un lucru general valabil, dacă știi un anumit limbaj, nu e mare lucru să înveși un altul. Dar și în programare sunt diverse ramuri, diverse limbaje, sunt și companii care folosesc limbaje proprii dar cele mai multe folosesc un limbaj universal.Sunt sigur că nici în domeniul ăsta nu e numai lapte și miere dar măcar e mai bine decât să lucrezi cu oamenii. Oamenii sunt cele mai imprevizibile mașinării, vorba aia: "câți oameni atâtea probleme" iar calculatoarele sunt cât de cât previzibile, dacă reueșești să devii suficient de bun, poți să prezici ce o să facă un calculator. Nu aș vrea să evit interacțiunea umană însă nu vreau ca oamenii să fie obiectul muncii mele. Oamenii nu rețin mai nimic din ce le zici, munca de consultant e oarecum inutilă, mai bine le trimiți un email și îi lași pe ei să studieze singuri. Când ajungi să citești scripturi, să urmezi proceduri și să faci o muncă de robot, deja începi să te îndoiești de sensul vieții tale, e ca și cum te-ar fi programat cineva. Până la urmă și asta tot programare e, doar că omul e mașinăria, o mașinărie foarte imprevizibilă de altfel.
Subscribe to:
Posts (Atom)