Timp = bani

Din păcate în România încă se mai plătește salariul la lună cu bani cash. Corect ar fi să ți se plătească strict orele lucrate și nu cash ci pe card. Așa nu ar mai exista nici overtime neplătit nici lene plătită. Plus că totul ar apărea pe un extas de cont, nu ar mai exista atâta evaziune. E o vorbă veche românească, timpul trece leafa merge. Asta explică foarte bine cum suntem noi ca nație, atât timp cât nu murim de foame e bine. Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc. Nu mai e un secret că România e pe penultimul loc în Europa în ceea ce privește salariul minim pe economie. Și să nu uităm că la noi prețurile sunt la fel ca și în restul europei. Îmi plac foarte mult expresiile de genul salarii competitive, sau bonusuri motivante. Competitive cu ce? cu nimic? cu foamea? Motivant să ce, să nu te sinucizi încă? Ideea de confidențialitate mi se pare iarăși genială, pentru că românii merg cu salariile lor confidențiale să-și cumpere o pâine la preț confidențial. La noi o pâine constă 3 lei, adică 0,43% din minimul nostru pe economie. Pe când în Anglia, o pâine costă maxim o liră, deci 0,1% din minimul pe economie de 950 de lire. Și totuși Anglia nu e o țară ieftină. Dar ei au măcar o sumă neimpozitabilă de 10 000/an astfel încât indiferent cât de puțin câștigi tot trăiești decent. De fapt nici nu prea contează dacă faci 6,50/oră sau 8/50, difenreța e destul de mică dacă vorbim doar de salariul Net. Deștepți englezii ășstia, nu degeaba au inventat ei expresia Time is Money.

Hai să luăm un studiu de caz, cazul meu spre exemplu, ca să nu se supere nimeni. Eu câștig 1400 de lei pe lună.

După calculele mele, dacă o lună are cam 168 de ore lucrătoare, în funcție de câte sărbători sunt, eu câștig cam 8,33 lei pe oră, ceea ce e foarte puțin, pentru că dacă mănânc în ziua aia un sandwish, e ca și cum aș fi muncit o ora degeaba. Muncesc 48 de ore, adică 6 zile în continuu sau 2 ore si 22 de minute/zi  sau numai opentru chirie. Bine că nu mai fumez, pentru că așa pierdeam încă o oră pe zi, doar ca să am bani să-mi iau țigări.

Deci să scădem ora pentru mâncare și cele două ore și 22 de minute pentru chirie, rămândem cu 5 ore și 38 de minute/zi. Încă nu am socotit mâncarea de acasă și utilitățile.

Pe lună, pentru utilități(incuzând Internet și telefonie mobilă) se mai duc încă 400 de lei (48 ore/luna sau 2 ore si 22 de minute/zi) și pe mâncare încă vreo 300 de lei(36 de ore sau o ora si 42 de minute/zi), transportul mă costă 60(7 ore/luna sau 27 de minute/zi). Rămând cu doar o oră și 9 minute ale mele în ziua respectivă. Nu am socotit hârtia igienică, dacă aș pune totul pe hârtie aș ieși pe minus.

Sau hai să o luăm altfel, pentru mine timpul e moneda de schimb, și atunci 1 leu înseamna de fapt 8 minute si 20 de secunde. Astfel încât o pâine reprezintă 25 de minute de muncă. Așa că de ce să-i dau unui cerșetor un leu, pe minte poate în ălea 8 minute m-a futut șeful la cap în continuu.

Și nu e vina angajatorilor, credeți-mă pe cuvând, nici eu nu am crezut până nu am ajuns în situația de a plăti statului român aproape 500 de lei pentru un salariu de 700 de lei.

Să vă explic, practic angajatorul plătește de două ori CAS-urile, o dată din brutul angajatului și încă o dată la stat fără nici un fel de explicație. Dacă te șoca faptul că rămâi cu 700 de lei din 941 brut, gândește-te că angajatorul pierde cu tine în total 1200 de lei + alte cheltuieli de întreținere, chiri, etc. Practic tu trebuie să produci cel puțin de deouă ori cât câștigi ca să renteze cât de cât afacerea. Ideal ar fi să produci de 3 ori mai mult, mai ales dacă lucrezi într-o companie mică. Dacă iești fermier angajat, ar trebui să crești 3 porci și tu să iei acasă doar unul. Dacă începi să vezi lucrurile așa o să constați că acum e mai rău decât în evul mediu.

Sursa: efin.ro

Dacă nu ar fi muzica

O să încep acest articol în stilul lui Ion Creangă spunând că nu știu alții cum sunt dar pe mine muzica m-a fascinat de mic copil. Îmi aduc aminte și acum că stăteam până noaptea târziu ascultând melodiile preferate. Muzica mi-a marca viața și aproape orice melodie din playlist se leagă de o anumită amintire sau perioadă din viața mea. De-a lungul anilor am adunat melodii potrivite pentru orice fel de situație. Țin foarte mult la colecția mea de muzică, tocmai de aceea am ales să încep să și cumăr melodiile preferate. Din păcate nu e un lucru tipic românesc, pentru că noi cică nu prea ne permitem, suntem un popor sărac. Dar cum altfel să-ți arăți aprecierea față de artiști? Singura formă de recompensare a "artiștilor" din România este datul banilor la lăutrari(și lăutoraul e tot un artist până la urmă) sau participarea la anumite evenimente. Dacă alții aruncă cu bani pe Guță, eu prefer să arunc banii pe mp3-uri. Cât despre artiștii români, prefer să mă abțin, sunt unii care îmi plac, dar nu sunt atât de naționalist încât să-mi placă un lucru doar pentru că e românesc. Pe dealtă parte, nici nu desconsider un lucru doar pentru că e românesc, doar că mi se pare că nouă ne e frică încă să facem ceva nou, ne mulțumim să copiem. Și nu mă refer numai la Marius Moga și alți producădori second-hand, pentru că eu ascult cel mai des "muzică cu țipete"(nu o să vorbesc despre genul muzical păentru că nu sunt de acod cu clasficarea și cu dezbaterile de genul : formația aia nu e metalcore, e dethcore combinat cu nu știu ce...) Nu mi se pare că vreo formație românească s-a ridicat până acum la nivelul celor din afară, majoritatea copiază și ei cum pot, se simte că sunt români, le e frică să țipe cum trebuie, le e frică să facă ceva ce încă nu s-a făcut la noi.

Încă sunt în căutarea uni magazin online bun, am cumpărat câteva de pe Google Play însă mă enervează că nu are chiar atât de multe ca iTunes. Plus că nu sunt deloc fan Apple. Trebuie să recunosc că am o slăbiciune pentru Google în general, de la Android până la Youtube.
Aș încerca Amazon, mi se pare o companie foarte bună care se exează foarte mult pe nevoile clienților.

Indifent dacă cumperi sau nu muzica contează să simți furnicături în piele când o asculți, dacă nu simți asta, atunci nu merită. Înseamnă că asculți doar mizerii. Și prin mizerii nu mă refer la melodii comerciale, există și astfel de melodii chiar bune, de fapt de asta au și devenit comerciale. Și până la urmă fiecare ascultă ce vrea, dar dacă nu ți s-a făcut niciodată pielea de găină când asculți muzică atunci nu asculți ce trebuie. Nu contează dacă ai sentimentul ăsta când asculți Trance sau Metal contrază doar să-ți placă atât de mult încât să nu poți sta locului, să sari, să dansezi, să cânți, să dai din plete, să suferi, să plângi, să dai toți banii la lăutari. Îmi asum responsabilitatea de a apăra orice gen de muzică, chiar și manelele. NU sunt absolut deloc fan însă e sunet până la urmă, cine sunt eu să interzic un anumit sunet? E vorba despre dreptul de exprimare până la urmă, că nu le place unora e altă poveste. Nu pot fi de acord cu exprimarea forțată și impunerea gusturilor tale asupra altora. La fel cum nici eu nu dau Metalele la maxim, așa mă aștep să nu aud Manele peste tot. Știu că e cool să fii anti-Manele însă am trecut de mult peste faza asta. Nu prea îmi mai pasă ce asculă alții, îmi pasă doar de ce ascult eu.

Dimineață

Totul se schimbă după un somn bun. Chiar și după un somn scurt de  20 de minute parcă ai o altă viziune asupra vieții. Când eram mai tânăr zicam că e o prostie să dormi, că trece viața pe lângă tine dormind, încercam să dorm cât mai puțin, ba chiar mă simțeam vinovat că dorm.

Acum totul s-a schimbat, eu sunt pe primul loc și nu o să mă mai sacrific niciodată pentru nimic. Nu o să-mi mai sacrific nici o noapte. În liceu și facultate pierdeam de multe ori nopțile învățând, nu neapărat din cauză că nu-mi ajungea ziua ci atunci îmi mai găseam timp. Pentru ce? Cu ce m-a ajutat până la urmă? Apoi am început să muncesc, și am ales să muncesc mai bine de un an doar în schimbul de noapte. Iarăși mă întreb, pentru ce? Cu ce am rămas? În perioada aceea de fapt nici nu aveam dimineață, pentru că nu dormeam niciodată 8 ore legate, ci în reprize de câte 2-3 ore.
De obicei terminam la 8 dimineața și ajungeam acasă pe la 8:30, până mâncam, mă schimbam, etc. se făcea 9 sau mai mult.
Ai simțit vreodată când te trezești că ești putred pe dinăuntru? Așa mă simțeam eu în fiecare "dimință" pe la ora 12 când mă trezeam din prima repriză de somn.  Mă dureau toate oasele în același timp și simțeam că sunt un zombi, simțeam că iese un miros de mortăciune din mine, un miros pe care nici eu nu puteam să-l suport. De când nu mai fac asta și am jurat că nu o să o mai fac niciodată, diminețile normale au devenit foarte importante pentru mine. Până la urmă așa e și normal, să dormi noaptea și să te trezești dimineața, nu invers. Să fii nevoit să te culci când răsare soarle e cel mai urât lucru. Plus că ziua nu ai cum să te odihnești, chiar dacă ai draperii groase sau dopuri în urechi. La bloc mai ales, sigur se trezește cineva să mai dea o gaură, să mai facă un șnițel, etc. Și mai exista un aspect. Când muncești noaptea și ziua stai acasă, ceilalți presupun că ești liber. Mi se întâmpla de multe ori să primesc diverse sarcini din partea familiei pentru simplul fapt că ei erau la muncă și eu rămâneama acasă. Asta până m-am enervat într-o zi și le-am zis că dacă mă mai deranjează cineva în timpul meu de somn o să îi deranjez și eu în fiecare noapte la 3 jumătate și apoi încă o dată la 6, fix când e somnul mai dulce.

Așa că, aci, nu o să fac altceva decât să beau o cafea și să mă bucur că în dimineața asta nu sunt un zombie.

Superstiții

Azi e Marți 13, sper să vă treacă o pisică neagră prin față, în timp ce treceți pe sub o scară, să vă speriați de ea, să vă împiedicați cu stângul și să spargeți o oglindă! Glumesc! De fapt, nu glumesc, cei care chiar cred în superstiții, cred că merită să trăiască în teroare. De obicei, când primești un lucru, îl meriți, mai puțin dacă e cancer. Astăzi am chef de glume proaste! Nu am crezut niciodată în superstiții însă cred în karma, cred că pentru orice acțiune există și o reacțiune, nu există fapte fără consecințe. Însă să crezi că o oglindă spartă sau un număr îți aduce ghinion e o mare prostie. Nu văd cum ar putea Universul să așeze lucrurile astfel încât fix din cauza ogninzii ăleia să se întâmple o nenorocire. Norocul ți-l faci singur! Sunt multe zicale de genula ceste, devenite deja clișee, dacă viața îți dă lămâi, faci limonadă, etc. Probabil că unii folosesc superstițiile pe post de justificare pentru lipsa nor de încredere, e mai ușor să zici "astăzi mi-a mers porost pentru că a fost Marți" decât "astăzi mi-a mers port pentru că sunt un ratat".Nu, mie nu mi-a mers prost, nu mi-a mers nicicum, nu am realizat decât când mi-am uitat la telefon că azi e 13 si singurul motiv pentru care mi-a stat imima a fost că mai am 2 zile în care să pot plăti chiria. Dacă trăiești în România, fiecare zi e cu ghinion! Nu  trebuie să fie Marți 13 ca să ai o zi de căcat, oricare zi are potențialul de a se transorma într-o zi de căcat.

Am vorbit până acum despre superstiții despre ghinion însă există și superstiții despre noroc. Acelea sunt totuși mai puțin dăunătoare. Sunt foarte mulți adepți ai găndirii pozitive, s-au scris cărți despre programarea neuro-lingvistică și s-a dovedit că dorințele ne ajută de fapt, chiar dacă se îndeplinesc sau nu. Să-ți pui o dorință înseamnă să plantezi o sămânță. Dacă o uzi sau nu ține de altceva, ține de motivație. De aceea, astăzi, Marți 13 o să-mi doresc să pot continua ce am început și să devin din ce în ce mai bun în ceea ce fac. Încă nu mi-am dat seama ce anume fac dar măcar e mai bine decât să nu fac nimic.

Nu o fi dracu' așa de negru dar e tot un drac!

Scrisesem acum o săptămână un articol despre faptul că nu e așa de rău să te plafonezi, să fii comod. Problema e că ne este greu să vedem lucrurile pe termen lung, eu unul nu am putut niciodată să intueisc sau să-mi imaginez măcar unde voi fi peste un an. Probabil că vefi fi tot aici dacă nu faci absolut nimic, un nebun e o persoană care face mereu același lucru dar se așteaptă de fiecare dată la rezultate diferite. De aceea, să te plafonezi e chiar foarte grav. Așa că, deși dracul nu e chiar atât de negru, e tot un drac. Uneori nu e rău să te faci frate cu dracul până trec podul dar vezi să nu adormi pe podul ăla, sau să te împrietenești prea mult cu dracul.

Dacă săptămâna trecută scrisesem despre comoditate, acum o să scriu despre compromis. Nu sunt chiar aceleași lucru, comodidatea poat fi și un compomis însă nu implică mereu frustrarea pe când un compromis implică mereu frustrări. Dacă tot faci un compromis, trebuie să încerci să îl transofrmi într-o comodidate, alfel o să genereze frustrări până la momentul în care nu o să mai poți suporta acest lucru. Am realizat că ceea ce fac eu nu e o chestie de comodidate ci un compromis. Faptul că nu mă silesc să fac nimic și să complac în situația de față înseamnă că de fapt îmi sacrific starea de bine în schimbul ... Nici nu știu în schimbul a ce de fapt, în schimbul experienței profesionale, cred... Nu știu dacă să mai cred vrăjelile astea corporatiste. Nu există nimic mai canceros în lumea asta decât marile corporații. Găștile astea de porci în costume scumpe nu au adus decât pagubă sufletului nostru. Evident că atunci când îți iei o pâine nu o plătești cu sufletul cu cu bani, avem nevoie și de bani însă raportul muncă/răsplată începe să fie din ce în ce mai prost de la an la an. Și ne prostesc să acceptăm schema asta cu minciunile lor și cu vrăjeli precum strategii de leadership și căcaturi motivaționale. Ne prostesc cu posibilități de avansare și bonusiri de performanță imposibil de obținut.

Am găsit la un moment următoarea poză și mi s-a părut genială.
M-aș mira să nu știe cineva engleză în zilele nostre însă o să pun totuși și traducere:
Iarba e mai verde de partea cealaltă a gardului pentru că e fertilizată cu căcat!

De fapt se referă mai mult la faptul că atunci când vrei să schimbi ceva e posibil ca schimbarea să fie bună doar în aparență, nimic nu e ceea ce pare. Și uite cum căutăm noi diamente în căcat. Dacă te scremi un pic, din orice banalitate poți să scoți ceva folozofic.

Je suis Charlie

Probabil că deja știe toată lumea ce s-a întâmplat pe 7 Ianuarie 2015 în Franța așa că nu o să vorbesc depsre eveniment în sine. Despre ce vreau să vorbesc însă este libertatea de exprimare și cele două extreme ale ei. Ar trebui să ne întrebăm dacă e mai bine să ai voie să zici absolut orice și să se zică absolut orice despre tine și despre lucrurile pe care le respecți sau dacă e mai bine să avem cu toții un morcov imens în cur. Sincer să fiu, eu prefer să fiu în prima extremă, prefer să fiu un golan, un vulgar și un porc.

Cu siguranță că ar trebui să existe anumite restricții sau sancțiuni în ceea ce privește atacul asupra anumitor persoane sau grupuri. Spre exemplu, ar trebui să îndeplinești anumite condiții ca să ai acces la publicații cu conținut vulgar, să ai o anumită vârstă, și să plătești o taxă sau ceva. Dar guvernele sunt proaste, nu realizează că există un potențial financiar uriaș aici. Nu e normal să vinzi la chioșcul de ziare de la conțul străzii publicații în care toți marii profeți sunt desenați în ipostaze obscene. DAR dacă ești fan, le găsești până la urmă, doar că la un preț umflat care să descurajeze producția și să despăgubească persoanele jignite. Așa toată lumea ar fi muțumită.  Am mai zis și o să o mai zic, totul e de vâzare și orice are și un preț. Totul în afară de viața unui om. Sau am putea foarte simplu să ținem aceste publicații private însă am cam încăla dreptul la exprimare. Știu! Ori ții publicația într-un mediu privat, ori plătești taxe. Și mai ziceți că sunt rele taxele.


Să omori pe cineva pentru o publicație fictivă oricât de vulgară, grafică și jignitoare ar fi e de neconceput. Nu ai cum să omori pe cineva pentru asta, să luăm exemplul meu, ca să nu se supere nimeni. Dacă cineva m-ar photoshopa ca și actor principal într-un gang-bang cu negrii homalăi o să-l dau cu siguranță în judecată însă nu o să mă gândesc nici o clipă să îl omor, pot apărea și toate rudele mele în acea poză și toți zeii existenți și inexistenți zămislindu-se asupra noatră. Sau nu am voie nici să zic "homalău"? Sunt confuz! Mai bine mă duc să omor niște jurnaliști, nu?

Acele caricaturi erau fără îndoială exagerate dar nu există nimic mai exagerat decât moartea. Cine a avut curiozitatea bolnavă să caute filmulețe cu decapitările făcute de ISIS știe la ce mă refer. Dacă vi s-a părut șocant să-l vedeți pe profetul Mohamed dezbrăcat ar trebui să vă uitați și la astfel de filmulețe cu execuții, ca să înțelegeți ce înseamnă când moare cineva. Iarăși, nu zic că astefl de acșiuni sunt reprezentative pentru lumea lor, cu siguranță că cei mai mulți musulmani nu sunt de acord cu terorismul la fel cum cei mai mulți cetățeni Francezi nu erau de acord cu acele caricaturi însă ce au făcut teroriștii este incomparabil mai grav decât ce au făcut jurnaliștii. Nu vreau să discut despre musulmani vs. restul lumii, nu e vorba de religie, ci de dreptul de exprimare. Teroriștii puteau fi foarte bine memebrii unei asociații pentru protecția animalelor și să atace un ziar care făcea caricaturi cu animale violate.

Nu m-a deranjat atât de mult reacția reprezentaților religiei musulmane ci reacția alor noștii, a jurnaliștilor români de căcat și a mielilor din biserica Ortodoxă care nu aveau nici cea mai mică legătură cu aceste evenimente. Toți cățelușii și-au băgat cozile între picioare și au încercat să justifice getul teroriștilor zicând că așa e religia lor, că jurnaliștii francezi au căutat-o cu lumânarea, etc. Sunt mândru să afirm cu tărie că mi se rupe pula de părerea unora și că atunci când o să am timp o să-l photoshopez pe Patriarhul Daniel trăgându-și-o craci umeri cu Cristian Tudor Popescu, și ați jhurnaliști care sunt în topul lingăilor acestui popor de paranoici umili învățat să cadă în genunchi, să închidă ochii și să deschidă gura din oficiu, pentru că e mai bine așa.

Ceea ce zice Cristian Tudor Popescu aici, e că trebuie să te aștepți să fii omorât dacă publici astfel de lucruri și Franța ar fi trebuit să se readapteze pentru a fi compatibilă cu imigranții musulmani, ceea ce nu mi se pare deloc normal. Să presupunem că eu sunt adaptul nudismului spre exemplu, păi în casa mea nu intră nici un om cu pantalonii pe el, ori stai afară și vorbim peste prag ori DESCHILOȚAREA!

Nu-mi face deosebită plăcere să fiu vulgar dar prefer să trăiesc în extrema aceasta a obscenităților decât să fiu un mielușel futut.

O altă zi

Iarăși rutină, deja nu mai am despre ce să scriu. Aș putea să comentez știrile sau diverse subiecte, pot să-mi dau destul de bine cu părerea dar prefer să fac ceva original, indiferent cum iese. Chiar dacă scriu despre nimic, măcar fac ceva. Până acum, am simțit că a trecut timpul pe lângă mine, simt că dacă aș muri mâine e ca și cum nu aș fi existat niciodată. Nu e ca și cum vreau să ies în evidență acum, nu vreau să impresionez pe nimeni, vreau doar să simt că fac ceva important. Am fost mereu altruist însă am luat și multe țepe. Nu mi-au pierit intențiile bune doar că prefer să nu mă exteriorizez. Am mai avut tentative de a scrie însă nu a ieșit niciodată cum am vrut eu sau în unele cazuri nu a ieșit cum au vrut alții. Obișnuiam să mă consum pentru ce credeau alții dar am înțeles că nu ai cum să îi mulțumești pe toți. Atât timp cât exiști, o să deranjezi pe cineva orice ai face. Am încercat să fiu complet transparent, să nu ies în evidență, să ascund absolut tot ce pot ascunde, să nu am nici o părere și nici o expresie de personalitate, să fiu de acod cu toată lumea doar ca să mă pot integra. Și pentru ce? Unde sunt "prietenii" mei acum? Doar pentru faptul că nu mai reușeam să ies cu ei pentru că munceam sau pur și simplu nu aveam destulă energie psihică, i-am pierdut pe toți. S-au dus cum au venit, am rămas doar eu, gol și transparent, exact cum m-am chinuit să devin ca să le fac toturor pe plac. Nu e vina lor până la urmă, e vina mea. Și văd că trec zilele ți nu realizez nimic, nu las nimic în urmă. De aia am ales să scriu, chiar dacă scriu despre nimic, simt că fac ceva, simt că există undeva amprenta mea. Unii fac graffiti, alții fac copii, fiecare încearcă să lase ce poate în urmă. Poate că o să am și copii la un moment dat, momentan nu mă văd făcând asta, abea reușesc să am grijă de mine.
Cred că scrisul îmi face bine, deși cu cât scriu mai mult cu atât dezgrop mai multe lucruri rele. Sunt mereu cam aceleași lucruri, aceleași stafii. Cum ziceam, am avut mai multe bloguri însă au ajuns toate să fie șterse. Și nu de dragul creației, ci pentru că preferam să nu recitesc ce am scris. De fapt de multe ori nici nu îmi citesc articolele, de aceea o să vedeți multe greșeli de exprimare. Știu că dacă le citesc există șanse bune să le șterg.

Bani

Banii, un subiect foarte delicat și de interes major. De fapt nici nu cred că există vreun lucru care să ne preocupe mai mult în lumea asta decât banii. Înainte să continuați să citiți acest articol, dați-mi voie să vă dezamăgesc de pe acum și să vă zic că nu o să fie nici un fel de răsturnare de situație și nu o să vă mint spunându-vă că sunt pe lumea asta lucruri mai importante decât banii. De fapt, dacă mă plătiți vă zic orice. Minciunile astea despre lipsa de importanță a banilor le auziți cel mai des de la unii terapeuți sau preoți, adică oamenii care vă iau banii ca să vă dezvolte spiritul. Ironic, nu? Să faci bani promovând anti-materialismul. Recunosc că am căzut și eu în capcana dezvoltării perosnale. Eu și alți câțiva fraieri am plătit cu bani grei o doamnă să ne dezvolte spiritual. După cum vedeți, a funcționat, în sensul că acum chiar m-am trezit. Schema era că după ce făceai cursul puteai să prostești la rândul tău alți fraieri care să te plătească să le deschizi al treilea ochi cu toporul. Grupurile astea de dezvoltare personală sunt ca niște secte. Oamenii ăștia sunt cei mai mari viermi ai pământului, până și dorința omului de a se autodepăși, care e cea mai înaltă și mai nobilă necesitate, poate fi exploatată. Să nu mai  vorbesc de preoți că nu mai termin nici mâine. E normal să fii recompensat pentru efortul tău, chiar dacă nu e unul fizic, problema e când raportul muncă/plată nu e corect și mai au și alții de suferit.

Eu zic că e mai corect să faci bani hrănind oameni sau oferindu-le orice alt lucru din piramida necesităților, cum ar fi siguranța, adăpostul, chiar și satisfacerea sexuală, de aceea am un respect mult mai mare pentru curve decât pentru preoți. Dar deja întreci măsura când începi să manipulezi nivelul superior al piramidei necesităților. Chiar și ce face Facebook, expoatând latura noastră socială și nevoia de a ne afirma, păcălidu-ne să ne publicăm viețile pe site-ul lor plin de alte anunțuri după urma cărora fac ei bani, e total grețit!

Nu zic că e rău să faci bani, dar depinde cum îi faci, până la urmă chiar și la nivelul inferior se pot face escocherii, sunt corporații care manipulează și industria alimentară. De fapt, dacă stau să mă gândesc, e cea mai intens manipulată industrie prin chimicalele și aditivii pe care ni-i pun ăștia în mâncare ori să ne facă dependenți ori să își minimizeze costurile de producție. Ideea e să faci banii pe cisnstite, să nu fii escroc, nu aș avea nici o problemă cu preoții dacă nu ar fi plini de bani nemunciți obținuți prin exploatara slăbiciunii umane. De fapt toate industriile mari exploatează slăbiciunile noastre. McDonalds ne exploatează pofta de mâncare, Facebook ne exploatează dorința de afirmare socială. Toate marile corporații sunt de fapt mari escrocherii.

Cu un lucru sunte de acord, unde sunt bani, sunt și escroci, în rest banii sunt foarte buni. Să vină cineva să-mi spună că la un job spre exemplu nu contează banii, că îl plătesc eu cu 700 de lei pe lună să facă ce a visat, indiferent ce ar fi acel lucru, îl plătesc și să doarmă cu condiția de a nu avea nici un  alt venit și de a fi nevoit să își suportea aobsolut toate cheltuielile din banii ăștia. Zi-mi tu mie că nu contează banii când ești pe stradă în mijlocul verii, în cenrul orașului unde (în România) nu există nici o cișmea și nu ai portofelul la tine. E adevărat că banii nu cumpără orice, dar cumpără 90% din lucruri, inclusiv hrana, adăpostul și o bună parte din sănătate. Pentru că în mediul în care trăim nu ai cum să nu iei pastile, nu ai cum să nu contactezi la un moment dar un virus micuț sau o bacterie care să poată fi combătută doar cu medicamente.

Cine crede că banii nu aduc fericirea înseamnă că nu se droghează destul și nu merge la curve. Glumesc! Cine crede că banii nu aduc fericirea să mi-i dea mie că eu am ce face cu ei, pomit că nu o să mă droghez.

Datorită banilor trăiești ca un sclav însă fără bani suficienți ești un sclav și mai mare, nu o să-ți permiți decât lucrurile cele mai ieftine, abea o să ai ce mânca, nu o să-ți permiți o vacanță, nu o să-ți permiți să plătești spitalizarea, etc. Există și distracții gratuite însă mult prea puține. Și ca să mergi pe munde ai nevoie de bocanci, rucsac, etc. Fără bani nu mai poți trăi decât în anumite triburi. În societatea noastră fără bani ești liber doar să mori; de fapt și pentru aia ai nevoie de bani.

Logic că toate astea sunt aranjate de căte alții mult mai mari ca noi. Și prin "mai mari" mă refer la faptul că au mai mulți bani, pentru că cine are bani are orice. Totul are un preț și aproape orice lucru e de vânzare. E drept că unele lucruri sunt mult prea scumpe însă tot au un preț. Au rămas mult prea puține lucruri cară să nu fie de vânzare. Așa că nu am cum să respect oameni care fac dezvoltare personală pe foarte mulți bani. Pe de altă parte nu ne-a obligat nimeni să dăm banii pe așa ceva, doar că a început să se poarte, am putea să ne discupăm și să spunem că în zilele noastre TREBUIE să ai sau să faci anumite lucruri. E slăbicionea noastră că ne lăsăm manipulați de acest TREBUIE însă e o slăbiciune comună. Singura noastră vină e că ne-am născut oameni.
Cu siguranță că ar trebui să schimbăm aceste lucruri, cu sigururanță că sunt multe lucruri în neregulă cu lumea în care trăim și doar noi avem puterea de a o face. Aș putea ca în continuarea acestui articol să-mi prezind viziunea utopică despre viitor însă v-am promis  încă de la început că nu va fi nici o răsturnare de situație și sincer să fiu, mă îndoiesc că o să trăiesc să văd această schimbare așa că o să mă rezum strict timpul pe care îl mai mai, timp în care "Money makes the world go round".

Frustrae

Știu că nimeni nu vrea să citească despre frustrările altora pe Internet, inițian voiam să scriu despre altceva dar încerc să fiu cât se poate de sincer și de autentic. Ce mai știu este că nu e bine să personalizezi nici prea mult, pentru că sunt sigur că pe nimeni nu interesează viața mea personală, nu-i pasă nimenui ce am mâncat azi dimineață sau care e formația mea preferată. Voiam să zic culoarea preferată dar sufăr de dicromatism. Vorba vine, "sufăr", cred că e cea mai banală afecțiune de care poate suferi cineva, nu m-a încurcat cu absolut nimic niciodată. Oricum, îmi permit să scriu și despre asta pentru că sunt la început și încă nu citește nimeni acest blog.

De ce am intitulat acest articol frustrare? Pentru că asta simt acum, frustrare și nemulțumire. În general frustrarea vine din incapacitatea de a ne rezolva problemele, oricare ar fi ele, reale sau imaginare, ușoare sau grele, fiecare are modul propriu de a se raporta la problemele sale. Pentru unii e frustrant să ai note mici la Matematică, pentru alții e frustrant să conduci o companie cu 1000 de angajați și să ai o problemă majoră cu produsul pe care îl vinzi. Oricum ar fi, frustrarea e aceeași, e o stare, nu e ceva fizic. Cei ce nu înțeleg asta, înseamnă că au o inteliență emoțională foarte scăzută. Am auzit de multe ori vorbe de genul "păi astea sunt probeleme?". Nu putem cuantifica problemele, pentru că nici acestea nu sunt fizice, sunt doar în mintea noastră.

Sunt și oameni care nu se stresează deloc, mai știți meme-ul ăla cu Yao Ming(Bitch Please)?

Adică ăsta: 

Fix așa sunt unii oameni. Orice li s-ar întâmpla sunt indifirenți. Și sunt cei mai fericiți. Cu toții vorbim de rău de țigani, dar ei sunt printre cei mai fericiți oameni. Știu să se distreze, știu să trăiască clipa, se mulțumesc cu puțin și au totuși și valori puternice, țin foarte mult la familiile lor spre exemplu.
Chiar dacă nu au un acoperiș deasupra capului, mănâncă mereu bine, ascultă muzică, danseasă. Nu că aș fi fan al culturii lor, doamne ferește! Dar mi-aș dori să pot fi atât de miserupist? Ai auzit vreodată de un țigan cu depresie?


Acum să trecem la lucruri personale. De ce sunt eu frustrat?
Sunt frustrat pentru că trebuie să simt că trebuie să fac o schimbare și totuși nu sunt destul de motivat să o fac. E o luptă cu mine însumi. Am o vagă idee despre ce aș vrea să fac dar nu sunt 100% convins. Tot încerc de ceva timp să încep măcat să învăț un pic de web design. Am mai făcut asta, știu că sunt capabil dar cu toate astea nu-mi găsesc timp pentru asta, mereu fac diverse lucruri neimportante. Am ajuns să mă bazez doar pe instinct și să caut satisfacții pe termen scurt, ceea ce nu e bine. Știu ce e în neregulă cu mine și cu toatea astea simt că nu am puterea să mă schimb. Amuzant e că vreau atâtea de la mine dar mă ăstept să le facă altcineva. Probabil că aveți și voi de învățat câte ceva din asta. E mai bine să înveți din greșelile altora dar e mai greu, oamenii ca mine trebuie să se convingă singuri. Incercați să nu fiți ca mine ci să faceți voi orice ar trebui să faceți ca să deveniți cine vreți să deveniți. O să încerc și eu asta și o să vă zic dacă mi-a ieșit.
Ce îmi lipsește până la urmă? Îmi lipsesc multe lucruri și toate au la bază statutul profesional. Îmi lipsesc banii în primul rând. Îmi lipsește sentimentul că fac ceva productiv. Nu e ca și cum nu aș face nimic acum sau nu aș munci, doar că munca pe care o fac e un fel de praf în ochi pentru alții. E genul de job unde timpul trece leafa merge. Nu. nu sunt agent de pază, deși aș prefera să fac asta, sunt un fel de Consultant, lucrez cu oamenii, ceea ce îmi place oarecum însă nu există nici o direcție, nici un scop, zi de zi vorbesc cu oamenii doar ca sa mă aflu în treabă, nu văd nici un rezultat, nu există nici un fel de recomepnsă în afară de un salariu mititel, undeva între salariul minim și cel mediu. Nici prea mic încât să fiu constrâns să fac altceva însă nici destul încât să îmi ajungă de la o lună la alta. Norocum meu este că reușesc să mai fac bani și din alte activități. Bănuiesc că raportul bani/muncă e destul de bun, nu m-ar deranja să muncesc mai mult. Munca nu înseamnă neapărat stres. Am avut și situații în care eram stresat și nu munceam. Pur și simplu faltul că stau la un birou și nu fac mai nimic mă omoară, aș prefera să creez ceva, să produc ceva, să pot cuantifica munca mea. Spre deosebire de oameni, calculatoarele au o memorie mult mai bună, oamenii uită ce le-ai spus acum câteva miute, de aceea jobul meu e lipsit de importanță. A vorbi cu oamenii e o pierdere de timp, oricum nu o să rețină nici un sfert din ce le zic, nici eu nu aș face asta, chiar și eu aș prefera să primesc totul în scris. Măcat dacă aș vinde ceva, dar așa... ar putea foarte bine să angajeze un papagal în locul meu.

Nu o fi dracu' așa de negru

A venit și ziua de Luni până la urmă, cum ziceam și ieri, pentru toată lumea a fost început de an, deci astăzi a fost o zi de "reorganizare". Mai mereu se întâmplă asta după o vacanță, ne ieșim din ritm.

Astăzi parcă nu prea mai am așa chef să fac schimbări în viața mea. Schimbările sunt bune însă ne mănâncă multă energie. Trebuie să te readaptezi, nu doar să te obișnuiești cu ce e nou ci să te și dezobișnuiești de obiceiurile vechi. Ceea ce nu e chiar comod dar e cu siguranță realizabil, bunică-mea avea o vorbă : învățul are și dezvăț!
Mai greu e când îți faci un downgrade, când trebuie să te adaptezi la situatii mai grele. Depinde care e zona noastră de comfort și cât de mlt ținem la ea. Unii oameni nu ar schimba nimic doar de frică să nu-și iasă din zona de comfort. Chiar dacă știu sigur că schimbarea pe care ar putea-o face este spre bine, nu or să o facă pentru că e complicat, pentru că trebuie să-și iasă din ritm, pentră că efrotul de a face ceva incomod e mai mare decât câștigul.

Dacă nu o să deviez prea mult de la subiect, astăzi o să scriu despre comodidate.
Probabil că ați observat deja că îmi e foarte greu să mă rezum la o singură temă, am tendința să scriu despre 100 de lucruri în același timp.

Cum ziceam, majoritatea încercăm să ne găsim o zonă de comfort, încercăm să facem astfel încât să ne fie bine dar cu eforturi cât mai mic. Lucrurile astea două sunt contradictorii, nu ai cum să obții ceva fără muncă. Dar poate nu vrei neapărat să obții ceva ci doar să îți fie bine. Și iarăși, depinde ce înțelegem prin "bine". Pentru unii bine înseamnă să ai una coperiș deasupora capului și să ai ce mânca, pentru untrii alții înseamnă să-ți permiți să ieși la restaurmant măcar o dată pe lună și să ai o casă a ta și să trăiești fără datorii iar pentru câțiva, bine înseamnă să trăiești în lux. În fine, probabil că pentru ei nu e lux din moment ce au trăit așa tată viața lor, pentru ei ceea ce numim noi lux e de fapt normalitate. Totul ține de cum te raportezi și la ce te raportezi. Deci nu e chiar atât de simplu cu zona asta de comfort. Depinde de mediul în care trăiești.

Comodiate înseamnă să nu vrei să ieși din zona de comfort. În unele cazuri nici nu merită și există cam două scenarii: nu merită pentru că îți e foarte bine așa sau nu merită pentru că efortul pe care trebuie să-l faci ar fi prea mare în raport cu câștigul. Și iarăși, depinde ce înțelegem prin efort. Pentru unii e un mare efort să se trezească la ora 7, alții numesc asta rutină. Totul e atât de relativ și de subiectiv încât nu prea mai poți să judeci pe nimeni. Nu toți suntem antrenați să facem anumite eforturi, nu înseamnă că nu suntem capabili, ci doar că nu ne-am învățat încă să o facem. Teoretic, orice se poate, practic sunt prea mulți factori. Din păcate, doar când nemulțumirea devine insuportabilă luăm atitudine și începem să facem ceva. Nu e ok să fii nemulțumit însă cei mai mulți, oinclusiv eu, pot tolera această stare un anumit timp.Și e cam trist, pentru că din cauza viziunii pe termen scurt, nu putem realiza ce am putea schimba în doar câteva luni. Dar e prea greu să ne ieșim din ritm, să începem să studiem spre exemplu, să începem să muncim mai cu sport. O să facem într-o zi și asta, poate mâine, poate...

De aceea, să fii concediat poate fi un lucrur bun, pentru că alfel nu ai fi încercat să schimbi nimic, că tot vorbeam ieri de teama zilei de mâine.

Grija zilei de mâine

Nu știu dacă a fost mereu așa însă mai nou, oamenii nu se mai pot bucura de Duminică de frica zilei de Luni. Si nu sunt singurul care are aces sentiment tampit, se pare ca sunt mai multi in situatia mea, deja a devenit un femomen. 

Oare ce o să fac mâine? Nu știu, o să văd mâine! Ce bine ar fi dacă am avea și un buton pentru muncă. Dacă tot muncim ca niște roboți, atunci ar fi normal să ne putem și scoate din priză când am terminat munca, nu?

Astăzi e Duminică și eu nu pot să mă bucur! Pentru că mâine e Luni. Și nu e orice luni, e chiar prima Luni din an. Nu știu ce se întâmplă cu ziua asta de Luni. Singurul avantaj pe care îl aveam atunci când nu aveam un program fix era că nu exista conceptul de Luni, această zi era o zi ca oricare alta. Pe de altă parte nu exista nici Duminică, orice zi era o zi ca oricare alta. Părerea mea e că tot rutina e de vină. Pe mine nu mă deranja așa tare să mai lucrez câte o Duminică, doar că începusem să o fac prea des. Și nu doar că nu aveam Luni sau Duminică ci nu aveam nici zi sau noapte, munceam cum nimeream. Teoretic, aveam un program flexibil, doar că nu prea puteam decide eu când lucrez. Lor le trebuiau un anumit număr de oameni pe oră, ținea de noi cum ne organizam. La început era bine pentru că ne ajutam dar tupă un timp fiecare a început să tragă pentru el și programul se transoformase într-o chestie variabilă și aleatorie, efectiv trebuia să țin un excell cu programul pe săptămână. Deci nici așa nu era bine. Problema e că măsurăm timpul până la începerea muncii, parcă am aștepta asta cu nerăbdare. Câți dintre noi mai numără zilele până la Crăciun spre exemplu? Eu unul nu am făcut asta. Suntem o generație de morcoviți sau ce se întâmplă? De ce stăm cu morcovu în fund că vine ziua de mâine? Oare cei care trăiesc în triburi cum de nu se gândesc la asta? Și în societatea lor chiar că se poate întâpla orice pentru că ei nu au hrană ambalată cu termen de valabilitate de câteva luni, nu au cuști imense de beton. Pe ei îi pândește moarte la fiecare colț și totuși nu sunt așa stresați ca noi. Până la urmă care e cel mai rău lucru care ni se poate întâmpla. Nu am mai auzite de mult să se moară de foame într-o țară democratică. Mi sunt cazuri sociale izolate dar intens meditizate că în rest, atuncăm tone de mâncare la gunoi.

Ce o să se întâmple luni până la urmă? O să-ți pierzi locul de muncă? Puțin probabil, pentru toată lumea e prima Luni din an, chiar și pentru șefi. Și chiar dacă ar fi să ți-l pierzi, nu se mai găsește de muncă în societatea noastră? Dacă am putea aduce în zilel noastre un om care s-a născut acum 500 de ani și să-i zicem că în lumea noastră poți să devii absolut orice vrei tu dacă vrei cu adevărat ar crede că a ajuns în rai. De fapt nici nu cred că ar putea să conceapă că nu e nevoit să fie tot ce a fost tatăl lui. Nu cred că ar putea percepe libertatea pe care o avem, nici măcar nu ar ști ce să facă cu ea. 

Acesta este paradoxul libertății omului modern, avem atâtea posibilități încât nu știm ce să facem cu ele. Și cu toate astea ne plafomăm, ne conformăm și ne sufocăm în rutină.

Umbre

Când vine vorba de schimbare, unii îți imaginează că poți pur și simplu să o iei de la capăt ca și cum nu ar fi existat nimic înainte însă nu e deloc așa. Oricum ar fi, ceea ce se întâmplă acum nu e decât o consecință. Tu nu ești altceva decât trecutul tău. Toate experiențele tale de alcătuiesc, ele te-am modelat. De aceea, nu poți pur și simplă să îngropi trecutul, mereu o să te bântuie ceva.

O să iau un exemplu foarte comun, cel al fumatului. Probabil că foștii fumători știu la ce mă refer când zic că atunci când te lași e ca și cum rupi o bucată din tine. Chiar dacă nu o să mai fumezi niciodată, o să simți mereu că îți lisește ceva, că ți s-a făcut o nedreptate. Sunt nefumător de mai bine de un an, nu mai simt de mult impulsul de a fuma și cu toate astea mă apucă așa o nostalgie când văd oameni ieșind la țigară, când văd oameni stând în stația de autobuz și aprinzându-ți o țigară, când văd elevi care fumează pe ascuns, etc. Cu toate că acum mă deranjează fumul de țigară mai ceva ca pe un nefumător, tot nu pot să uit că am fost fumător. Sunt sigur că foarte mulți oameni și-au pus în gând să se lase de fumat anul acesta, cei mai mulți nu vor reuși să se lase definitiv. Principalul motiv este că vor simți că nu merită efortul, recompensele nu vin instant, de fapt nu vin aproape niciodată și cel mai trist este că foarte puțini vor înțelege prin ce treci, nimeni nu-ți va da vreo medalie, nefumătorilor li se va părea perfect normal să nu mai fumezi. E cu atât mai dezamăgitor cu cât faci schimbarea pentru altcineva. De cel mai multe ori pe oameni îi interesează doar rezultatul, procesul nu prea contează. Dacă te lași de fumat pentru prietena ta spre exemplu, nu te aștepta să aprecieze asta prea mult și să își arate aprecierea zilnic timp de câteva săptămâni. Unul dintre motivele pentru care m-am lăsat eu a fost că deja toată lumea fuma, nu mai era ceva interesant, devenise doar un obicei. Cel mai greu mi-a fost să renunț la fumatul social, efetiv nu mai știam ce să fac cu mâinile, mă obijnuisem să duc țigara la gură și atât, mă simțeam ca un extraterestru când stăteam în același cerc de prieteni fumători și nu fumam, aveam impresia că toată lumea se uită la mine. Aveam nevoie de o schimbare și asta s-a întâmplat. De fapt tot asta s-a întâmplat acum aproape 2 ani când m-am lăsat prima oară, am reușit să nu fumez timp de 6 luni și apoi m-am reapucat pentru că aveam nevoie din nou de o schimbare. Greșeala a fost că am ales să schimb același lucru.

În general schimbările sunt bune, doar că trebuie să încercăm să ne axăm asupra schimbărilor bune și să evităm să schimbăm aceleași lucruri mereu. Nu e bine să-ți schimbi prea des locul de muncă, mașina și mai ales partenerul de viață. Aveam o prietenă care își schimba mereu partenerii pentru că zicea că nu mai simte flacăra aia și nu poate să fie într-o astfel de relație. Ce nu înțelegrea ea este că relațiile se transformau. Și transformarea e tot un fel de schimbare, tot ceea ce iese din rutină este de fapt o schimbare.
Schimbarea are rolul de a schimba un obicei însă trebuie să avem grijă să nu devină ea un obicei în sine.

De ce am numit acest articol "Umbre"? Pentru că mereu vom avea o umbră, putem alege să nu întroarcem capul și să nu o vedem însă va fi mereu acolo. Deși e aproape inofensivă, sunt și persoane care se sperie de propria lor umbră. Depinde doar cum o privești, însă de schimbat nu poți să o schibmi, ce ai făcut va rămâne făcut, timpul funcționează într-un singur sens și e mai bine așa.

Ieri

Chiar dacă ieri(02/Ianuarie/2015) nu am reușit decât să scriu titlul articolului, m-am gândit toată ziua la ce o să scriu și totuși nu am făcut-o, așa că astăzi o să vobesc despre Procrastinare și despre ziua de mâine.

Acest articol este de fapt scris pe data de 3 pentru data de 2 și corectat pe data de 4, nu că ar avea vreo importanță pentru cititori dar așa îmi place mie să fiu corect.
Astăzi(indiferent care ar fi acel "astăzi") vreau să discut despre procrastinare și despre timp la modul general. Pe lângă zambetul fals pe care mi-l inspiră replicile de genul "nu ne-am mai văzut de un an",  mă cam întristează glumițele astea, puteam să jur că vor exista persoane care nu se vor putea abține să nu facă  gluma asta, sper doar că nici lor nu li se mai pare amuzant. Cu toții știm că au trecut de fapt câteva zile și totuși... . Pe mine cel puțin, ideea că a mai trecut un an mă însăimântă. Oamenii au fost mereu obsedați să cuantifice lucrurile. Ne place să împărțim timpul în ani, zile, săptămâni, ore, etc. Nu o să trec prin toate subunitățile de măsură ale timpului, nu asta e ideea. Englezii spre exemplu au o unitate de măsură și pentru două săptămâni, se numeste "fortnight". De ce o fi fost nevoie de un termen care să definească două săptămâni, chiar nu știu. Și oare de ce doar la cumăna dintre ani facem o analiză retrospectivă a anului ce a trecut? A devenit un clișeu să zici că trimpul trece prea repede, că nici nu știi cum a trecut anul. Dar clișeele au ajuns să fie clișee dintr-un motiv foarte important, sunt adevărate! Timpul trece pe lângă noi din ce în ce mai repede. Pe măsură ce înaintăm în vârstă parcă timpul trece și mai repede. Ne amintim că acum câțiva ani reușeam să facem mult mai multe lucruri într-o singură zi. Și nu sunt eu primul care spune asta, au mai spus-o și alții de nenumărate ori.

Părerea mea este că am ajuns să trecem prin ani ca prin brânză din cauză că procrastinăm, sau, mai pe românește, lenevim. E o problemă din ce în ce mai răspândită și ne face rău în primul rând nouă ca indivizi. Cu siguranță că lenea nu e bună nici pentru companiile la care lucrăm, sau pentru societate în general, dar vreau să mă rezum acum doar la individ. Din cauza lenei astăzi devine mâine iar mâine devine ieri și tot așa. Ziua de mâine nu sosește niciodată, ziua de mâine e un concept, mâine=azi++ /*pentru cine are habar de programare*/. Nici măcar nu avem certitudinea că va sosi acea zi de mâine și pentru noi. Chiar dacă soarele răsare în fiecare zi de miliarde de ani, până acum nu știm decât un singur lucru sigur despre existența noastră, faptul că e limitată, că una dintre zile va fi de fapt ultima zi. Ziua de mâine poate să existe sau să nu existe, nu vom ști cu siguranță decât atunci când vom ajunge acolo, e ca și pisica lui Schrodinger.
Și când în sfârșit sosește, nu prea mai contează ce ți-ai propus azi, pentru că azi devine ieri
Chiar dacă realizezi sau nu, timpul oricum trece, dacă tot amâni să faci un lucru, orice ar fi el, o să te prindă acea zi în care nu o să mai aibă rost să-l mai fac. Nu mă refer neapărat la moarte, ci la termene în general. Și moartea e tot un termen până la urmă, doar că e neștiut de cele mai multe ori. Într-o zi nu o să mai poți avea jobul pe care ți l-ai dorit, pentru că o să ieși la pensie (asta în cel mai bun caz), dar până atunci mai sunt o sumedenie de alți factori care pot interveni cum ar fi alte persoane care să-ți ia locul. Cred că asta se întâmplă cel mai des în cazul lenei, apare altcineva care să îndeplinească sarcina respectivă. Uneori asta e bine, dar de cele mai multe ori e rău. E trist dacă ajunge altcineva să-ți trăiască visul(chiar și pe muncă cinstită) și mai puțin trist dacă apare cineva care să-ți facă
"treburile murdare". Apăruse o adaptare după vechea zicală "nu lăsa pe mâine ce poți face azi" mai nou se spune " ce nu poși face azi lasă pe mâine că pote nu mai trebuie facut! ".

De aceea, dacă tot vrei să leneveși, lenevește să faci lucruri care nu-ți plac și nu te ajută dar grăbește-te să faci lucrurile care îți plac. Totuși, e un pic mai complicat de atât, trebuie să ținem cont de priorități și de necesități, uneori prioritatea nu e neapărat și o necesitate. Fă ce îți place și ce crezi că e bine pentru tine. Cu binele iarăși e o altă discuție, ce e cu adevărat bine? Dacă deschid subiectul ăsta intru cu el în 2016. Oricum ar fi, fă ceva numai nu lenevi!

Prima zi

Oamenii își setează mereu obiective noi la început de an. De fapt unele nici măcar nu sunt atât de noi ci ne-au rămas din anii precedenți. Dacă ni le împlinim sau nu e deja altă poveste, o să vorbesc într-o zi și despre asta. 

Oricum ar fi, e mai bine să pășești în noul an cu gânduri bune. Sentimentul acesta că o să începi să faci ceva cu viața ta te face mai bun. Chair dacă sunt de scurtă durată, aceste bune intenții ne ridică stima de sine și ne dau un bonus de energie psihică. 

Cu toții știm că e deja un clișeu să-ți propui să slăbesti, să te lași de fumat sau să-ți schimbi job-ul. Chiar dacă nu o să reușești anul acesta, la in anumit moment tot se va întâmpla. E de fapt vorba de atitudine. Iar atitudinile se formează în timp. nimic nu se îmtâmplă instant.

S-au scris atâtea despre gândirea pozitivă și autosugestie încât simt că nu are sens să insist pe acest subiect. De fapt nici nu sunt prea convins de aceste tehnici. Chiar îmi ziceam în glumă că anul ăsta vreau să mă îngraș, să mă reapuc de fumat, să-mi pierd locul de muncă, să mă despart de iubită și să rămân complet singur. Asta ca să atrag exact opusul

.

Eu cred că e bine să ai așteptări cât mai realiste și să-ți dorești lucruri modeste, realizabile. După ce obții acele lucruri poți să treci la următorul nivel și să-ți dorești altel lucruri mai greu de obținut. De fapt cam așa funcționează psihicul uman, e un blestem și o binecuvântare în același timp, această schemă nu ne poate aduce niciodată satifacerea deplină. S-a descoperit că în timp ce îți satisfaci o trebuință, oricare ar fi ea, în mintea ta deja începe să se instaleze o altă dorință. 

Secretul constă în a savura momentul; ușor de zis dar greu de făcut. Ar fi ideal dacă am reuși să ne acordăm puțin timp pentru a ne bucura de lucurile pe care tocmai le-am obținut, oricât ar fi de mici. Dar în lumea asta, parcă nimeni și nimic nu mai poate să aștepte.

Spre exemplu când ajungi acasă și ești mort de foame, te duci la frigider și înfuleci primul lucru pe care îl vezi. Încet, foamea începe să se potolească, și chiar în timp ce mesteci, până să termini de mâncat primul fel, începi să simți nevoia unui desert. Și după ce te simți plin, și nu mai încape în tine nici un aliment, începi să te gândești la alte nevoi cum ar fi: nevoia de odihna, de relaxare, acuma fiecare după priorități. Partea cea mai bună e că o să uiți imediat ce ai mâncat, pentru că în societatea noastră a mânca e un lucru firesc și chiar banal. Nu vreau să dau exemplul copiilor africani sau a oamenilor fără adăpost pentru că, să recunoaștem, nu prea ne pasă de ei, cum spunea cineva "cel sătul nu-l crede pe cel flămând" însă ne cam batem joc de planeta asta și ne noi înșine în primul rând.

Prin natura sa, omul nu poate fi niciodată pe deplin mulțumit. Bineînțeles că aceste lucruri se pot modela însă nu e ușor, tot ce faci împotriva naturii tale animalice e frustrant, cel puțin la început, probabil că prin dresaj se corectează aceste defecte. 

Apropo de dresaj, chiar mă mir cum am reușit totuși noi oamenii să nu mai fim deranjați de a stra într-un spațiu închis, în fața unui monitor, 8 ore pe zi. Pardon! nu e frumos să zici dresaj, acum se numește educație. Îmi cer scuze că îndrăznesc să gândesc, șiu că unii oameni au depus eforturi mari pentru a proiecta scheme de manipulare complexe. Dar și aceste scheme sunt bazate până la urmă tot pe slăbiciunile noatre. Omul simte și nevoia să se afirme, să se dezvolte, nu doar să se hrănească și să se odihnească.

Stima asta de sine ne omoară. Am reușit să evoluăm astfel încât putem sări peste trebuințele primare pentru a atinge un nivel mai înalt al trebuințelor. Murim de frig în garsoniere dar ne dăm cu Merțanu' Și nu mă deranjează că unii fac asta cu viețile lor, dar sunt foarte mulți care calcă peste nevoiele altora doar pentu a-și hrăni eul. Sunt mari conducători care își bat joc de semenii lor. Și nu mă refer doar la politicieni, subictul acesta e deja prea dezbătut, mă refer la manageri, la cei ce-și storc angajații pe un salariu de 50 de ori mai mic decât al lor.   Eu zic că merităm aplauze, ca specie. Să ne aplaude maimuțele și delfinii!

Știu că nu ne puteam rezuma doar la nevoile care țin strict de supravieșuire însă nici nu pot trăi cu ideea că viața e făcută să respecți rutina doar ca să ai cu ce să-ți plătești facturile. Ceva nu e în regulă. Din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă nu o fi mai bine în junglă decât în marile orașe. Cam contradictorie natura asta umană, nu?

În fine, ce-mi propun eu anul acesta: să ies din rutină și să scap de grija zilei de mâine, un sentiment care iarăși, face parte din rutină. Nu mă interesează neapărat să câștig mai mulți bani, deși asta sigur mă v-a ajuta să mai scap de grija zilei de mâine, tot ce vreu e să nu mă mai simt ca un roboțel ci să fac ceva și pentru mine.

Și nu în ultimul rând, vreau să scriu câte ceva în fiecare zi.