Prima zi

Oamenii își setează mereu obiective noi la început de an. De fapt unele nici măcar nu sunt atât de noi ci ne-au rămas din anii precedenți. Dacă ni le împlinim sau nu e deja altă poveste, o să vorbesc într-o zi și despre asta. 

Oricum ar fi, e mai bine să pășești în noul an cu gânduri bune. Sentimentul acesta că o să începi să faci ceva cu viața ta te face mai bun. Chair dacă sunt de scurtă durată, aceste bune intenții ne ridică stima de sine și ne dau un bonus de energie psihică. 

Cu toții știm că e deja un clișeu să-ți propui să slăbesti, să te lași de fumat sau să-ți schimbi job-ul. Chiar dacă nu o să reușești anul acesta, la in anumit moment tot se va întâmpla. E de fapt vorba de atitudine. Iar atitudinile se formează în timp. nimic nu se îmtâmplă instant.

S-au scris atâtea despre gândirea pozitivă și autosugestie încât simt că nu are sens să insist pe acest subiect. De fapt nici nu sunt prea convins de aceste tehnici. Chiar îmi ziceam în glumă că anul ăsta vreau să mă îngraș, să mă reapuc de fumat, să-mi pierd locul de muncă, să mă despart de iubită și să rămân complet singur. Asta ca să atrag exact opusul

.

Eu cred că e bine să ai așteptări cât mai realiste și să-ți dorești lucruri modeste, realizabile. După ce obții acele lucruri poți să treci la următorul nivel și să-ți dorești altel lucruri mai greu de obținut. De fapt cam așa funcționează psihicul uman, e un blestem și o binecuvântare în același timp, această schemă nu ne poate aduce niciodată satifacerea deplină. S-a descoperit că în timp ce îți satisfaci o trebuință, oricare ar fi ea, în mintea ta deja începe să se instaleze o altă dorință. 

Secretul constă în a savura momentul; ușor de zis dar greu de făcut. Ar fi ideal dacă am reuși să ne acordăm puțin timp pentru a ne bucura de lucurile pe care tocmai le-am obținut, oricât ar fi de mici. Dar în lumea asta, parcă nimeni și nimic nu mai poate să aștepte.

Spre exemplu când ajungi acasă și ești mort de foame, te duci la frigider și înfuleci primul lucru pe care îl vezi. Încet, foamea începe să se potolească, și chiar în timp ce mesteci, până să termini de mâncat primul fel, începi să simți nevoia unui desert. Și după ce te simți plin, și nu mai încape în tine nici un aliment, începi să te gândești la alte nevoi cum ar fi: nevoia de odihna, de relaxare, acuma fiecare după priorități. Partea cea mai bună e că o să uiți imediat ce ai mâncat, pentru că în societatea noastră a mânca e un lucru firesc și chiar banal. Nu vreau să dau exemplul copiilor africani sau a oamenilor fără adăpost pentru că, să recunoaștem, nu prea ne pasă de ei, cum spunea cineva "cel sătul nu-l crede pe cel flămând" însă ne cam batem joc de planeta asta și ne noi înșine în primul rând.

Prin natura sa, omul nu poate fi niciodată pe deplin mulțumit. Bineînțeles că aceste lucruri se pot modela însă nu e ușor, tot ce faci împotriva naturii tale animalice e frustrant, cel puțin la început, probabil că prin dresaj se corectează aceste defecte. 

Apropo de dresaj, chiar mă mir cum am reușit totuși noi oamenii să nu mai fim deranjați de a stra într-un spațiu închis, în fața unui monitor, 8 ore pe zi. Pardon! nu e frumos să zici dresaj, acum se numește educație. Îmi cer scuze că îndrăznesc să gândesc, șiu că unii oameni au depus eforturi mari pentru a proiecta scheme de manipulare complexe. Dar și aceste scheme sunt bazate până la urmă tot pe slăbiciunile noatre. Omul simte și nevoia să se afirme, să se dezvolte, nu doar să se hrănească și să se odihnească.

Stima asta de sine ne omoară. Am reușit să evoluăm astfel încât putem sări peste trebuințele primare pentru a atinge un nivel mai înalt al trebuințelor. Murim de frig în garsoniere dar ne dăm cu Merțanu' Și nu mă deranjează că unii fac asta cu viețile lor, dar sunt foarte mulți care calcă peste nevoiele altora doar pentu a-și hrăni eul. Sunt mari conducători care își bat joc de semenii lor. Și nu mă refer doar la politicieni, subictul acesta e deja prea dezbătut, mă refer la manageri, la cei ce-și storc angajații pe un salariu de 50 de ori mai mic decât al lor.   Eu zic că merităm aplauze, ca specie. Să ne aplaude maimuțele și delfinii!

Știu că nu ne puteam rezuma doar la nevoile care țin strict de supravieșuire însă nici nu pot trăi cu ideea că viața e făcută să respecți rutina doar ca să ai cu ce să-ți plătești facturile. Ceva nu e în regulă. Din ce în ce mai multă lume se întreabă dacă nu o fi mai bine în junglă decât în marile orașe. Cam contradictorie natura asta umană, nu?

În fine, ce-mi propun eu anul acesta: să ies din rutină și să scap de grija zilei de mâine, un sentiment care iarăși, face parte din rutină. Nu mă interesează neapărat să câștig mai mulți bani, deși asta sigur mă v-a ajuta să mai scap de grija zilei de mâine, tot ce vreu e să nu mă mai simt ca un roboțel ci să fac ceva și pentru mine.

Și nu în ultimul rând, vreau să scriu câte ceva în fiecare zi.